Vizită de studiu în Spania, pentru specialiștii serviciilor publice de ocupare

În cadrul proiectului ”Eficiență și calitate în SPO-EC SPO”, implementat de AJOFM Tulcea în calitate de beneficiar, împreună cu partenerii naționali, SC TOBIMAR CONSTRUCT SRL, SC DRUMMERS CONCEPT SRL, AJOFM Satu Mare și partenerii transnaționali, Desarrollo de Estrategias Exteriores SA (DEX) și Servicio Publico de Empleo del Principado de Asturias (SEPE) sunt prevăzute 6 vizite de studiu în localitatea spaniolă Gijon (Principatul Asturias), pentru 90 de specialiști ai Serviciilor Publice de Ocupare din județele Tulcea, Satu Mare, Covasna, Constanța, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava, Vaslui și Neamț.

ajofm tulceaLa această dată au fost efectuate 4 vizite de studiu, iar până în luna aprilie 2015 urmează să plece în Spania încă 2 grupuri formate din persoanele selectate pentru identificarea si preluarea de la partenerii spanioli de modele, tehnici, instrumente de furnizare personalizată și integrateă a serviciilor de ocupare. Scopul acestor vizite este preluarea de la partenerii spanioli a bunelor practici în furnizarea serviciilor individualizate și integrate clienților Serviciului Public de Ocupare din Principatul Asturias, situat în zona de nord a Spaniei.

Partenerii spanioli, cu o bogată experiență în implementarea de proiecte transnaționale, în domenii legate de dezvoltarea socio-economică, crearea de locuri de muncă, politici și servicii de ocupare, au o contribuție importantă în cadrul proiectului în special în transferul de bune practici și de expertiză în furnizarea de servicii specializate pentru șomeri. Serviciului Public de Ocupare din  Principatul Asturias este considerat un model de succes, deoarece după anul 2001 a cunoscut o importantă restructurare și modernizare, ca urmare a transferului de competențe de la serviciul de angajare, asigurat de Guvernul Național, către Serviciul Public de Ocupare Regional.

Schimbul de experiență și internalizarea bunelor practici sunt de un real folos Serviciilor Publice de Ocupare din județele țintă ale proiectului, deoarece la ora actuală se practică în mare măsură abordarea generală a clienților, fapt ce se reflectă în eficacitatea scăzută a serviciilor furnizate. Transferul de expertiză de la partenerii transnaționali este util pentru întărirea capacității SPO de a furniza servicii orientate spre potențialul și nevoile clienților, având o abordare individualizată. Aceast mod de acțiune va conduce la întărirea relației dintre SPO și clienți, la o mai bună ancorare a serviciilor în mutațiile de pe piața muncii și la generarea de efecte pozitive pe termen lung asupra persoanelor fără loc de muncă.

De asemenea, informatizarea serviciilor de ocupare din Spania a dus la flexibilizarea sistemului  de furnizare a serviciilor, iar preluarea și adaptarea acestui model în România va avea ca efect modernizarea sistemului de acordare a serviciilor pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Proiectul AJOFM Tulcea se va derula timp de 18 luni, până în iunie 2015 si este co-finanțat de Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”, Domeniul major de intervenţie 4.1 „Intarirea capacitatii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare“.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 18, 2015. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.