Programul măsurilor Comisiei mixte de control în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale cȃnd, în mod tradițional, consumul unor cantități de alimente de origine animală și non animală crește, Instituția Prefectului județul Satu Mare consideră necesară dispunerea unor măsuri specifice, precum și intensificarea controalelor sanitare veterinare asupra modului în care: sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de miel și ouăle destinate consumului uman, precum și alte alimente de origine animală.

IMG_0003Astfel, în perioada 30.03.2015-12.04.2015 va fi asigurată permanența la nivelul DSVSA, CSVSA și CSVZ, inclusiv în zilele de sȃmbătă și duminică, afișȃndu-se programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

În toate piețele agroalimentare și în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea și celalalte produse de origine animală, se va asigura supravegherea sanitar veterinară.

În scopul prevenirii încălcării legislației sanitare veterinare și protecției sănătății consumatorilor, sub monitorizarea Instituţiei Prefectului se vor organiza acțiuni comune de inspecție și control începând cu data de 23.03.2015.

Instituții implicate: DSVSA Satu Mare, DAJ Satu Mare, ANPC, DSP Satu Mare și IPJ Satu Mare. În acest sens se va verifica modul în care sunt respectate normele în vigoare la următoarele obiective:

-fermele/exploataţiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, respectiv sacrificarea mieilor se realizează în unități de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA;

-în cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate temporar, organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile stabilite în Reg. (CE) nr. 852/2004 şi Reg. (CE) nr. 853/2004, bunăstarea animalelor şi gestionarea MRS şi a SNCU;

-spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor sunt situate în zone în care nu au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor;

-marcarea cărnii de miel rezultate în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană;

-producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar, conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare;

-ouăle sunt marcate cu codul producătorului şi provin din centrele de ambalare ouă autorizate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 cu privire la standardele de comercializare aplicabile ouălor;

-laptele crud care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi, provine de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar;

-micii producători care vând direct lapte crud şi produse din lapte către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să deţină carnete de sănătate pentru animalele de la care provine laptele, conform Ordinului ANSVSA 111/2008;

-afişarea, în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării, a unor informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat, etc.;

-operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii;

-spaţiile unde se comercializează peştele şi produsele din pescuit;

-piețe agroalimentare;

-supermarketuri/hypermarketuri;

-depozite alimentare;

-magazine specializate în desfacerea produselor alimentare ușor perisabile.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 18, 2015. Filed under Sănătate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.