Elevi din Turcia, în vizită la Complexul de educație ecologică ”Casa Verde”

În cadrul parteneriatului școlar bilateral finanțat de Uniunea Europeană ”Let`s watch the birds” dintre Liceul Teoretic German ”Johann Ettinger” și Școala din Didim, Turcia, Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare a participat la următoarele acțiuni:

IMG_3643Vineri, 27 martie la ora 10.00, la Complexul de educație ecologică ”Casa Verde” din Grădina Romei a avut loc un seminar, în cadrul acestuia Izabella Stier a prezentat istoricul complexului de educație ecologică, fazele prin care acesta a trecut de la ideea de proiect până la finalizarea efectivă și câteva dintre activitățile care s-au desfășurat în acest complex după inaugurare.

Tot în cadrul acestui seminar, Izabella Stier a prezentat lucrarea ”Calitatea aerului în județul Satu Mare și Sistemul de monitorizare a acestuia prin stațiile automate existente”. Elevii și cadrele didactice prezente au fost foarte interesați de lucrările prezentate și au pus întrebări suplimentare la punctele care le-au considerat de interes pentru ei. La sfârșitul seminarului participanții au fost încântați de cele văzute și și-au exprimat impresiile în cartea de onoare a complexului.

IMG_3656Sâmbătă, 28 martie, tot la Complexul de educație ecologică ”Casa Verde”, elevii din Turcia au participat la sărbătorirea Zilei Păsărilor împreună cu Societatea ornitologică română, sucursala Satu Mare. Participanții au putut admira expoziția de fotografii pregătită de ornitologii sămăreni despre acțiunile organizate de-a lungul timpului. La acțiune a participat din partea Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare Ioan Man, consilier specialist pe biodiversitate la Serviciul Calitatea Factorului de Mediu și elevi voluntari de la Școala gimnazială Lazuri. La final, Fazekas Lorand a prezentat rolul și obiectivele Societății ornitologice române invitând lumea să se alăture acestei societăți.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 30, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.