Scriitorul Radu Sergiu Ruba și-a lansat romanul autobiografic ”O vară ce nu mai apune”

La restaurantul Veneția din Satu Mare a avut loc miercuri, 15 aprilie lansarea romanului autobiografic al scriitorului Radu Sergiu Ruba, ”O vară ce nu mai apune”, apărut la Editura Humanitas. Rolul de moderator l-a îndeplinit poetul dr. George Vulturescu care a prezentat personalitatea poetului, scriitorului și traducătorului Radu Sergiu Ruba, despre a cărui operă a avut ocazia să scrie de-a lungul anilor.

DSC_0251

Autorul a fost caracterizat ca fiind un autor sătmărean ”care a reușit să pătrundă în elita scriitorilor români, prieten cu cei mai mari critici literari”. El a avut șansa să activeze în cadrul Cenaclului Universitar și s-a afirmat ca un priceput traducător apreciat de scriitori dintr-o serie de țări. George Vulturescu i-a prezentat pe câțiva scriitori sătmăreni prezenți la acest eveniment literar: poetul Ioan Anițaș, scriitorii Voicu Șichet, Gheorghe Gheorghiade, Ioan Nistor, Gheorghe Cormoș, Gheorghe Crețu, Olimpia Iacob, Marta Cordea, Viorel Câmpean, Mihai Sas, Vasile Mic, Carol C.Koka și alții care au contribuit la organizarea evenimentului literar, președintele Asociației Pensionarilor, Mircea Marian și nu în ultimul rând Vasile Lup, un om generos și iubitor de literatură.

George Vulturescu a prezentat apoi cărțile ilustrului scriitor, cărți care au apărut până în prezent și care au o certă valoare. Radu Sergiu Ruba s-a născut la Ardud la 14 octombrie 1954 și și-a petrecut copilăria la Rătești, județul Satu Mare. A publicat șapte volume de poezie, ultima cu titlul ”Traversarea”, poeme în versuri și proză, antologie apărută în 2012. În proză i-au apărut trei volume: ”Contrabanda memoriei”(1997), ”Demonul confesiunii”, 2004, 2009, roman, și ”O vară ce nu mai apune”, 2014. Radu Sergiu Ruba este cunoscut drept un neoardelenist care scrie o carte care este o retrăire a copilăriei, este un scriitor cu vigoare care simte cu sufletul vremurile trecute și care reușește să salveze prin ceea ce a scris lumea pe care a trăit-o.

Voicu D. Rusu s-a declarat onorat de faptul că îl poate saluta aici la Satu Mare pe Radu Sergiu Ruba, și l-a asigurat că la Satu Mare se află între prieteni adevărați și aici se bucură de multă vreme de apreciere unanimă. ”Conjudețeanul nostru are o operă originală, tradusă în mai multe limbi și căruia i-au fost conferite numeroase premii de prestigiu printre care Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler”, a spus Voicu D. Rusu. Acesta a dat citire unui poem al scriitorului și i-a urat noi victorii literare.

Radu Sergiu Ruba a mulțumit tuturor pentru că au venit în număr atât de mare la lansarea cărții sale. A precizat că este vorba despre o carte autobiografică în care personajele sunt reale și fac parte din viața scriitorului: străbunicii, învățătoarea, colegii de școală, consătenii. Cartea poartă amprenta locurilor natale, cu dealuri molcome și câmpii roditoare. Cartea este un adevărat omagiu adus locurilor natale, un topos al unor legende, pagini fascinante, oameni și obiceiuri salvate prin scris pentru posteritate.

Au mai luat cuvântul omagiind scriitorul și opera lui Gheorghe Crețu, Mircea Marian, Vasile Mic, Mircea Câcu, Kiss Imola, Mateuț Adrian de la Tipografia Carei, Ioan Anițaș. Cu toții i-au urat multă sănătate și putere de muncă scriitorului Radu Sergiu Ruba.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 16, 2015. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.