Rezultate excepționale ale ping-pong-iștilor careieni Dari Helga și Alin Maran

În perioada 1-3 mai 2015 a avut loc la Câmpulung Muscel Finala Campionatului Naţional Echipe juniori I, unde a participat şi sportivul din Carei, Maran Alin, component al Liceului cu Program Sportiv din Constanţa.

11180606_1068414836521349_5303782335225705028_nÎn urma unor meciuri grele de o încărcătură fizică şi psihică foarte mare, a reuşit să câştige medalia de aur ce reprezintă titlul de Campion Naţional al categoriei respective, învingând în finală echipa gazdă a Clubului Sportiv Pristavu Câmpulung cu scorul de 4-2.

Datorită prestaţiei foarte bune din ultima perioadă, Alin Maran a fost convocat la lotul echipei naţionale de juniori I care va participa la Campionatul European din iulie 2015 în Bratislava (lot format din 4 sportivi).

Tot în acest sfârşit de săptămână, Sportiva Dari Helga componentă a Clubului copiilor TAPO Carei, legitimată la Statisztika Budapesta, a participat la Finala Campionatului Naţional al Ungariei (categoria juniori III), unde a obţinut locul III (medalie de bronz) după ce în sferturi a învins-o din nou pe campioana multiplă a Ungariei, Drabant Anitta.

11182279_1000570556622634_2684859003808037174_n

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 5, 2015. Filed under Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.