Campania “Nu lăsa violența să te transforme în infractor!”, la Casa de tip familial “Ștefania” din Oar

Noi acţiuni ale poliţiştilor de prevenire şi de ordine publică sunt organizate în această săptămână în rândul categoriilor de elevi cu risc infracţional şi victimal ridicat. Poliţiştii continuă acţiunile demarate în rândul copiilor instituţionalizaţi, în această săptămână întâlnindu-se cu copiii găzduiţi la Casa de Tip Familial “Ștefania” din Oar, coordonată de Borzaş Adriana, şeful centrului.

KV_Delincventa_dtp_RO_Camp[7]

Întâlnirea, susţinută de inspector Hrihorişan Felicia din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de care s-au aflat poliţiştii Postului de Poliţie Vetiş, agent şef principal Pop Vasile şi agent Doroş Ionuţ, a avut ca scop informarea elevilor privind situaţiile de risc ce conduc la delincvenţă şi infracţionalitate, în contextul situaţiei concrete de viaţă a acestora, lipsa unei familii şi dorinţa de a avea lucruri pe care nu şi le pot permite, împingându-i adesea la comiterea de infracţiuni.

Cei 10 copii şi cele trei “mame” prezente au vizionat filmul educativ “Cheia e la tine!”, film care a stat la baza discuţiilor ulterioare. Copiii au fost îndemnaţi să îşi urmeze visele, poliţiştii arătându-se încrezători că aceştia vor putea reuşi în viaţă  prin muncă şi perseverenţă şi nu alegând calea infracţionalităţii.

Acţiunea de la Oar este a şasea din seria de întâlniri organizate de poliţişti în centre de plasament şi case de tip familial în acest an, în cadrul campaniei de prevenire a violenţei şi a delincvenţei juvenile “Nu lăsa violenţa să te transforme în infractor!”, campanie naţională care continuă până la sfârşitul lunii martie.

Întâlniri similare au avut loc la Centrele de plasament Diana din Satu Mare şi Floare de Colţ din Halmeu, precum şi la casele de tip familial din Borleşti, Tăşnad şi Răteşti urmând a fi organizate şi în alte locaţii de acest tip.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 6, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.