Campania ”Și tu poți fi polițist!” a continuat la Colegiul Tehnic de Transporturi şi Telecomunicaţii ”Ion I. C. Brătianu” Satu Mare

Miercuri, 13 mai 2015, poliţişti din cadrul structurilor de prevenire, respectiv resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, şi-au dat întâlnire cu elevii claselor a XII-a, ai Colegiului Tehnic de Transporturi şi Telecomunicaţii Ion I. C. Brătianu din Satu Mare. În Sala Festivă a Colegiului, peste 60 de elevi însoţiţi de cadre didactice au aflat de la poliţiştii prezenţi informaţii actuale despre cum pot deveni poliţişti, urmând o instituţie de rang universitar, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti sau o şcoală postliceală, cum sunt şcolile de Agenţi de Poliţie existente la Câmpina, respectiv Cluj Napoca.

11101150_908747269167959_1158528464_nÎmpreună cu elevii, inspector principal Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog al IPJ Satu Mare, a conturat un profil psihologic, medical şi fizic, al unui posibil candidat la admiterea într-o instituţie MAI, subliniind faptul că, această nobilă misiune nu este la îndemâna oricărei persoane. Probele de examen, cât şi celelalte condiţii pe care trebuie să le întrunească un candidat au fost expuse de către agent şef principal Cora Ioan, din cadrul Serviciului Resurse Umane, care a subliniat faptul că prima condiţie este promovarea bacalaureatului, examen de maturitate pe care cei prezenţi îl vor da în scurt timp.

Elevii au vizionat filmul Pregătire europeană – Poliţist european, care prezintă secvenţe din viaţa unor elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan din Cluj Napoca, condiţiile excelente de cazare şi de pregătire, impresionându-i în mod plăcut pe cei prezenţi în sală. În final toţi participanţii au primit  materiale informative tipărite, astfel încât mesajul poliţiştilor să poată ajunge şi la alţi elevi, precum şi la familiile celor interesaţi să urmeze o carieră de poliţist.

Activitatea a fost coordonată din partea unităţii de învăţământ de prof. Moş Carmen şi prof. Groza Roxana, cu sprijinul doamnei director prof. Mariţa Daniela care a încurajat în permanenţă  colaborarea cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, existând deja o serie de proiecte concrete derulate în parteneriat de cele două instituţii, în beneficiul tuturor elevilor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 13, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.