Dan Șova s-a întâlnit cu Ambasadorul Chinei în România, Huo Yuzhen

La iniţiativa Ministrului Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Coman Şova, s-a organizat pe data de 5 martie 2013, o întâlnire cu Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România cu scopul de a discuta aspecte importante privitoare la relaţiile economice chino-române.  

Ambasador-chinaLa discuţie au participat şi consilierul de stat al primului-ministru Costin Mihalache şi Liu Qiwei, consilier economic în cadrul Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti.  

Discuţiile purtate în cadrul întrevederii s-au concentrat asupra posibilităţilor de stabilire a schimburilor şi colaborărilor chino-române în domeniul investiţiilor.

Doamna Ambasador Huo Yuzhen i-a transmis Ministrului Dan Coman Şova faptul că statul chinez acordă o importanţă deosebită dezvoltării relaţiilor cu România şi a punctat asupra interesului companiilor, dar şi a băncilor chineze cum ar fi China EXIMBANK, Banca de Dezvoltare a Chinei și Banca Comercială a Chinei pentru finanţarea unor proiecte în domeniile infrastructură, energie şi mediu.

La rândul său, Ministrul Dan Coman Şova şi-a manifestat deschiderea pentru comunicarea modalităţilor de lucru privind propunerile de proiecte care necesită implementare.

Cele două părţi au convenit pentru viitor promovarea unei cooperări ample chino-române în vederea dezvoltării proiectelor prin intermediul parteneriatului public privat în domenii de interes. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 7, 2013. Filed under Național, Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.