Trei podiumuri pentru piloții Shark Racing la Alba Motor Challenge

După cum ne informează Eduard Baban, Editor in Chief la Motorsportnews.ro, victoria obținută de Gabriel Laurențiu Ene la clasa H3 și cele două locuri trei obținute de Alex Mirea la clasa H2 și la clasa rezervată automobilelor cu două roți motrice, au concluzionat un weekend excelent pentru echipa Shark Racing.

Gabriel ENE @ Alba Motor ChallengeGabriel Laurențiu Ene a avut parte de un weekend perfect la Alba Motor Challenge, el reușind să plece de la această etapă cu un maxim de puncte obținut la clasa H3, 25 de puncte pentru locul întâi și încă 5 puncte acordate pentru cel mai rapid pilot în calificările aceleiași clase.

“Mă bucur enorm pentru rezultatul obținut la Alba Motor Challenge pentru că această etapă este una foarte dificilă și acest lucru se poate vedea prin tributul pe care și-l cere de fiecare dată. Fracțiunea de secundă dintre un timp de podium și abandon este prezentă la tot pasul pe parcursul acestui traseu extrem de tehnic. Trebuie să mulțumesc pentru rezultatul excelent obținut la Straja celor doi profesori ai mei Alex Mirea și Danny Ungur, care au efectuat câteva urcări în dreapta mea și mi-au dat câteva sfaturi prețioase. Nu în ultimul rând, trebuie să mulțumesc spectatorilor care și de această dată au fost prezenți în număr mare pe marginea probei și ne-au incurajat”, a concluzionat Gabriel Laurențiu Ene, care ocupă locul întâi al clasei H3 după două etape desfășurate.

Problemele cu ținuta de drum a mașinii, cu care Alex Mirea s-a confruntat la prima etapă de la Râșnov, au fost rezolvate și pilotul bucureștean a reușit să urce pe locul al treilea al podiumului de premiere al clasei H2 și pe cel rezervat automobilelor cu două roți motrice.

Alex MIREA @ Alba Motor Challenge“Ca de obicei coasta de la Alba nu se dezminte, acea limită fragilă dintre un timp bun și un abandon fiind depășită și de această dată de câțiva colegi. Îmi pare rău pentru cei care au abandonat dar sunt fericit că toată lumea a scăpat nevătămată. Este încă o dovadă că motorsportul este mult mai sigur decât mersul haotic pe stradă în circulație deschisă. Și eu mă număr printre cei care au căzut victimă traseului de la Alba, poate vă mai amintiți de accidentul spectaculos din 2013. Mă bucur pentru rezultatul obținut, sper să îl repet, poate chiar să îl îmbunătățesc la următoarele etape pentru a avea șanse la titlu care este deja puțin cam departe. Felicitări colegului meu Laurențiu care a avut un weekend perfect și mă bucur pentru faptul că sfaturile mele și-au spus cuvântul. El este primul meu elev pe care l-am luat de la zero și l-am adus într-o formă de care chiar sunt mândru! În final trebuie să mulțumesc spectatorilor prezenți pe marginea traseului de concurs și pentru susținerea pe care ne-o oferă de fiecare dată”, a declarat Alex Mirea.

Shark Racing beneficiază de sprijinul sgmarket.ro și Vip Best Cars Service pe întreaga durată a sezonului competițional 2015.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 26, 2015. Filed under Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.