O nouă carte apărută la Editura Muzeului Literaturii Române: “Meditaţii poetice” de Ilie Marinescu

Motto: De dorul primelor cuvinte / Imaculate, fără vină, / Recurg şi eu la oseminte, / Să pun în joc a lor lumină (Ilie Marinescu, Lumină).  „Meditaţiile poetice” ale lui Ilie Marinescu se caracterizează printr-o tehnică picturală specifică. Ilie Marinescu foloseşte tonuri tari, culori reci, reuşind să comunice perfect anumite stări sufleteşti, pe care le zugrăveşte, conferindu-le individualitate, într-un registru în care predomină elementele romantice, amintind de stilul lui Eminescu.

copertaAstfel, „Zâmbete gnomice” poate fi considerată o ipostază modernă a „Glossei” marelui nostru Luceafăr: „De milenii iată, nimeni nu-i schimbat la-nfăţişare. / Teoria darwinistă e călcată în picioare. / Poate doar maniheismul un război subtil va duce / Binele ieşind în faţă se trezeşte la răscruce.”

Ilie Marinescu, poetul psiholog

Ilie Marinescu debutează în anul 2002 cu volumul de poezii „Maieutica iubirii”. Un an mai târziu, semnează volumul de pamflete şi satire „Oblomovismul Sinarhiilor”, iar în 2005 un nou tom de stihuri, intitulat „Meditaţii poetice”. Autorul este licenţiat în management la American University „Eminescu Center”, dar şi al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. Ilie Marinescu a urmat, de asemenea, Academia de Radio şi Televiziune din România „Tudor Vornicu”, fiind colaborator la mai multe ziare şi reviste, precum „Buletin de Bucureşti”, „Harababura”, „Zău” sau „Şoc”. Poetul este membru în Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală şi în Colegiul Psihologilor din România. Ilie Marinescu a apărut în direct la diverse posturi de televiziune, printre care Kanal D, OTV, DDTV, Naţional TV, Cosmos TV etc., ca specialist în psihologie. Hobby-urile sale sunt filosofia, literatura, muzica, teatrul, net-ul etc.

„Furtuna se porneşte, seninul iar dispare”

Departe de a cultiva o lirică a liniştii, a fericirii, Ilie Marinescu evocă „tristeţi şi bucurii, / Topite-n soarele amiezii, / Ascunse-n nopţile târzii” („Lacrima”). Astfel, poetul desenează în alb şi negru „ore şi secunde” ce „în prafuri se destramă” („Moartea clepsidrei”), „pe-o cale veşnic grea şi lungă” („Lacrima”). Tabloul dezolant al acelor „valuri ostenite” din „Glossă”, paleta săracă în culori, imaginea în care „furtuna se porneşte, seninul iar dispare” („Nostalgie”) vorbesc despre atitudinea contemplativă a poetului în faţa vieţii. Zbuciumul său este subtil înfăşurat, ascuns în această atitudine aproape paralizantă, din care viziunea senină şi calmă este complet absentă.

Un colţ de Rai

Prin contrast, peisajul prezentat în „Vacanţă la ţară” este odihnitor, lipsit de freamătul şi de zbuciumul lăuntric de până acum. Poetul iubeşte liniştea, de aceea ne spune că: „De vacarmul din oraşe fug în fiecare vară / La căsuţa bătrânească, undeva pierdută-n ţară. / Câtă linişte deplină este-n acest colţ de Rai / În a cărui puritate disting fiecare grai.” Îndrăgostit de liniştea rurală, romantic prin definiţie, Ilie Marinescu cântă o natură feerică, în acelaşi timp clasică, în care se concretizează ca elemente caracteristice „Ciripit de păsărele, cântec de privighetoare, / Vântul mângâind, cu glasul, fiecare pom şi floare” («Viaţa la ţară»).

„Cine sunt eu?”

În „Promenadă veneţiană”, poetul meditează pe tema iubirii şi a fericirii. La fel ca şi la Mihai Eminescu, motivul romantic al florii albastre – „Cum sunt ochii ce-i iubesc, / Ei cunosc dragostea noastră, / Ce-mi dau sensul să trăiesc” – implică senzualitate, voluptate. Floarea reprezintă efemeritatea, delicateţea, în timp ce albastrul simbolizează infinitul cosmic, aspiraţia. Cu o astfel de reprezentare estetică senină, expresivă şi spontană, Ilie Marinescu găseşte, de asemenea, prilejul de a medita asupra condiţiei omului în general şi, în speţă, asupra propriei condiţii. Omul este trecător, de aceea poetul se întreabă: „Cine sunt eu? Eu sunt un nimeni, / Îţi pasă ţie dacă eu exist? / În Univers sunt mii de puncte, / Dar punctul totdeauna este trist” („Eu sunt nimeni”).

IlieMarinescu1„Critica raţiunii pure”

Tristeţea, sentimentul trecerii iremediabile a timpului, regretul filosofic, melancolia îl fac pe Ilie Marinescu să trăiască cu intensitate, în prezentul conştiinţei, desfăşurarea propriului destin. „Am plătit cu fericirea, / Fiecare clipă, pas, / Măsurându-mi rătăcirea, / Biologicul meu ceas” („Troc”). De altfel, pentru poet, realitatea înseamnă „schisme, […] / răspunsuri şi-ntrebări / Un conflict de mimetisme / Ne-ncetate frământări” („Lamentări”).

Asemenea lui Immanuel Kant, poetul critică „raţiunea pură” ce îl „pune în dileme” („Dilemă”). Realităţile obiective ale lui Kant din „Critica raţiunii pure” (Kritik der reinen Vernunft) fac ca poemul „Dilemă” să fie străbătut de idei filosofice de o limpezime clasică şi cu valoare gnomică. Poetul se întreabă dacă „are viaţa un sens, ţintă, sau e trecere de vreme?”, cu atât mai mult cu cât idealurile „în adâncurile firii […] sunt urzite, / Parcă-s rădăcini de pom, prin pământuri răzvrătite” („Dilemă”).

„Suflete înrobite”

În „Suflete înrobite”, Ilie Marinescu transpune în versuri idei iluministe privind concepţia sa despre condiţia omenească şi despre sensul devenirii istorice. Într-o notă uşor agresivă, poemul prezintă o meditaţie filosofică asupra adevărului că avem „puterea şi dreptul de-a decide / Asupra vieţii” noastre. Acelaşi poem se detaşează prin atitudinea de dezamăgire pesimistă – prin excelenţă romantică – provenind din filosofia schopenhaueriană, concretizată într-un îndemn-chemare: „O! voi locuitori, priviţi bolta cerească, / Opriţi-vă avântul de-a fi conduşi de-o mască.”

Un „apel către raţiune”

Ştiind că în lume domneşte nedreptatea, poetul abordează conceptele de libertate, egalitate şi fraternitate în „Apel către raţiune”. „Ce religie spuneţi că-i mai sus decât alta, / Când o singură forţă ne veghează din Cer, / Să uităm de Azore să uităm şi de Malta; / Că putem să fim liberi încă astăzi mai sper.” Fiecare om are rolul său în lume, dar ca întreg, ca omenire, „Destinul nostru este să trăim împreună, / Indiferent de rasă, de etnie, culoare” („Apel către raţiune”).

„Se naşte înc-o primăvară”

Având intuiţia fericirii, dar şi a fragilităţii fiinţei umane, autorul înţelege că în cele din urmă, condiţia omului este tristă, pentru că el este repede-trecător. Omul nu poate păstra, atunci când trăieşte, clipa fericirii. Tema timpului aduce încă o dată ecouri eminesciene în poezia lui Ilie Marinescu. „Am strâns în braţe timpul pribegit, / Al anilor ce-şi căutau cărarea / Şi-am fost doar pentr-o clipă fericit, / În rest prietenă mi-a fost uitarea” („Uitarea”). De altfel, poezia lui Ilie Marinescu nu merită a fi dată uitării. Dacă „peste toate se aşterne, / Tăcerea albă care cerne” („Anotimpuri”), în poemele sale „se naşte înc-o primăvară” („Anotimpuri”) şi trăieşte speranţa. De aceea, nu ne rămâne decât să îi citim „Meditaţiile poetice” şi să îi urmăm îndemnul: „Curcubeul, priviţi, are aceeaşi cunună, / De ne naştem în locuri diferite sub Soare” („Apel către raţiune”). Indiferent unde ne aflăm pe Terra, vom fi îmbogăţiţi sufleteşte dacă vom contempla culorile curcubeului poetic creat de Ilie Marinescu.

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 27, 2015. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.