Cota de pericol pe râul Crasna, depășită. Digurile au fost supraînălțate pe 1.500 metri

Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram alături de subprefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamas şi directorul de cancelarie al prefectului, Raul Băbţan  s-au aflat în noaptea de 27 spre 28 mai 2015 în localitatea Craidorolţ pentru a coordona situaţia de urgenţă apărută ca urmare a depăşirii cotei de pericol pe râul Crasna.

10471216_970048406352134_1117209473769928315_oLa faţa locului s-au deplasat şi inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) “Someş” al judeţului Satu Mare, col. Dan Gheorghe, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, col. Vasile Bocea, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Satu Mare, Vasile Andrieş, respectiv directorul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, Dănuţ Canta.

La nivel local, membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă coordonaţi de către primarul comunei Craidorolţ, Daniel Balogh au asigurat monitorizarea evoluţiei nivelelor cursului râului Crasna  şi o primă intervenţie, până la preluarea coordonării de către reprezentantul Guvernului în teritoriu. Sub comanda preşedintelui Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă au fost dispuse următoarele măsuri: evacuarea unui număr de 20 persoane (12 adulți și şapte copii la Căminul Cultural; o persoană adultă imobilizată la pat fiind transportată de către un echipaj de ambulanță SMURD la rude), punerea în siguranţă a 1.500 metri de dig, acesta fiind supraînălțat cu 6.000 de saci cu nisip și diguri gonflabile) precum şi evacuarea a 60 de animale, deoarece au fost inundate zece curți și trei anexe gospodărești.

Datorită măsurilor dispuse de prefect şi prin eforturile forţelor şi mijloacelor participante la intervenţie (ISU: 41 de pompieri cu şase  autospeciale; IJJ: 39 de jandarmi cu patru autovehicule; IPJ: şase cadre cu două autovehicule; ANIF: trei persoane; S.G.A.: 25 persoane; SVSU Craidorolț: 20 voluntari și 60 de cetățeni; Electrica SA: un echipaj cu trei angajați;) au fost protejate peste 600 de case.

Pe de altă parte, în cartierul Sătmărel, unde peste 60 de case au fost afectate de furtuna şi grindina din 25.05.2015, în după-masa zilei de miercuri, 27.05.2015, au fost evacuate peste 100 persoane, acestea fiind transportate cu autoturismele Primăriei municipiului Satu Mare la Căminul Cultural din localitate, sub comanda Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 28, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.