Luni la Biblioteca Municipală Carei a debutat programul educativ-recreativ ”Bibliovacanța”

Bibliovacanța ediția 2015 a debutat la Biblioteca Municipală Carei luni, 29 iunie. Peste 50 de elevi din clasele I-VIII s-au înscris la programul educativ – recreativ organizat în fiecare vacanță de vară.

IMG_2972În prima zi, participanții s-au inițiat în tainele Quilling-ului ajutați de doamnele educatoare Cornelia Cuc și Carmen Borota sub îndrumarea cărora, cu mult entuziasm și răbdare, copiii au confecționat floricele, fluturași și felicitări din fâșiuțe răsucite de hârtie.

A doua zi, doamna Portik Erzsébet a adus tehnica Origami, iar hârtia pliată cu îndemânare s-a transformat în petale, apoi în flori tridimensionale care, unite între ele, au devenit un glob floral.

IMG_3055Limba engleză și-a dezvăluit tainele în cântecele și jocuri, devenind mult mai accesibilă cu ajutorul elevilor voluntari Gindele Petra, Gyetkó Réka, Herman Timea Eszter, Heinrich Hedwig, Maurer Péter, coordonați de prof. Mák Lilla, de la Liceul Teoretic Carei, și a doamnelor profesoare Alina Ghirean, Carmen Antal și Laura Biro. Participanții la Bibliovacanță au aflat, astfel, că a învăța o limbă străină este un joc vesel pe ritmul copilăriei.

Programul dedicat Bibliovacanței va continua cu alte zile în care se vor împleti jocurile cu activitățile creative, participanții vor lua contact cu vechi meșteșuguri artizanale, vor picta pe lemn și vor lua o primă lecție de călărie sau de actorie.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 1, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.