Ziua Imnului Național, celebrată cu solemnitate la Satu Mare

Ca în fiecare an, la 29 iulie marcăm cu solemnitate Ziua Imnului Național al României, zi proclamată prin Legea nr. 99 din 1998. Festivitatea de la Satu Mare s-a desfășurat în Piața 25 Octombrie, eveniment organizat de Instituția Prefectului Județului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local și Garnizoana Satu Mare. 

1La ora 9.30 manifestarea a debutat cu primirea persoanei oficiale, a Prefectului Județului Satu Mare dr. Eugeniu Avram și intonarea Imnului de Stat al României de către profesorul Marius Boroș de la Școala de Arte.

2

DSC_0003

DSC_0017

3Preotul militar Cristian Silaghi a înălțat o rugăciune și binecuvântare pentru poporul român iar dr. Daniela Bălu, director adjunct al Muzeului Județean de Istorie Satu Mare, a rostit o alocuțiune privind istoria și simbolistica versurilor imnului de stat.

4

5

6

7De-a lungul istoriei statul român a avut 6 imnuri naționale. Începând din 1848 cântecul ”Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec care a însuflat românilor curaj în momentele cruciale ale istoriei. Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului. Cu certitudine nu i se cunoaște autorul. Versurile aparțin poetului de factură romantică Andrei Mureșanu (1816-1863). În anul 1910 s-a făcut prima înregistrare a melodiei pe disc, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. În anul 1910 fanfara Batalionului 2 Pionieri din București, reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași, au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. Tot în același an, corul ”Ion Vidu” din Lugoj, a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală. Titlul ”Deșteaptă-te, române!” este în același timp social și național. Social deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziția către o lume nouă; național, deoarece alătură această deșteptare tradiției istorice.

8

9

10

11După 30 decembrie 1947, ”Deșteptă-te, române!” și alte cântece patriotice au fost interzise de comuniști. După aniul 1970, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale. În timpul revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987, apoi în decembrie 1989, cântecul a revenit în forță, fiind cântată de masele de oameni ieșiți pe străzi. Constituția României din 1991 a consfințit acest cântec ca Imn Național al României.

Manifestarea din Piața 25 Octombrie s-a încheiat prin intonarea imnului de stat de către detașamentele de militari și întreaga asistență.

Într-un interviu, prefectul județului Satu Mare dr. Eugeniu Avram a declarat că: ”Este o datorie sacră a fiecărui cetățean român să respecte simbolurile naționale și să fie demn de imnul lor național, care trezește în fiecare dintre noi un sentiment de mândrie, de atașament și devotament față de România, un sentiment de solidaritate și unitate națională”.

Prof. Carol C. KOKA

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 29, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.