Acțiuni preventive cu elevii, la Liceul Tehnologic din Livada, respectiv Școala Generală „Grigore Moisil”

Campania de prevenire “Nu lăsa violența să te transforme în infractor!” desfășurată de polițiștii sătmăreni continuă și în aceste zile, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în săptămâna în care toate unitățile de învățământ din județ organizează acțiuni tematice sub sloganul “Fără violență în școli!”.

Luni, 11 martie, polițiștii au susținut o acțiune preventivă la Liceul Tehnologic “George Barițiu” din Livada. La întâlnirile cu polițiștii, respectiv comisar Săndulescu Simona și inspector Hrihorișan Felicia precum  și cu agent Cochera Paula din cadrul Poliției Orașului Livada, au participat 143 de elevi din șase clase și nouă cadre didactice, sub coordonarea consilierului școlar Popescu Monica.

Livada - 11.03.2013. - Mars impotriva violentei 145

Elevii au vizionat filmul educativ “Cheia e la tine!” și au fost îndemnați de polițiști să-și stabilească obiective în viață pe care să le urmeze prin muncă și perseverență și nu alegând calea infracționalității și a violenței.

În sprijinul polițiștilor au venit modelele pozitive prezentate în film, sportivi de performanță dar și  oameni obișnuiți, care au reușit să se realizeze profesional. Invitat special a fost un tânăr din București, Angel Adrian Bizdoaca, care le-a vorbit copiilor despre pasiunile sale, pasiuni ce i-au ghidat întreaga viață: muzica, fotografia şi călătoriile, îndemnându-i pe elevi să-și urmeze visele, fără să facă rău celor din jur, cultivând relații de prietenie și asociindu-se cu oameni de la care pot învăța și cu care își pot împărtăși realizările.

Livada - 11.03.2013

Marți, 12 martie 2013, a avut loc o altă întâlnire a polițiștilor cu elevii Școlii Generale Grigore Moisil. Acțiunea de prevenire susținută de inspector Hrihorișan Felicia din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și polițistul de proximitate agent șef Virag Tiberiu s-a dorit a fi un îndemn pentru copiii aflați în pragul adolescenței de a-şi gândi acțiunile prin prisma consecințelor posibile, insistând asupra faptului că o conduită violentă poate conduce la un parcurs infracțional pe care nimeni nu și-l dorește.

Polițiștii le-au explicat elevilor care este semnificația vârstei de 14, 16 respectiv 18 ani din punct de vedere al răspunderii penale și le-au relatat cazuri concrete de tineri care, acționând sub imboldul impulsului de moment generat de provocări din partea altor tineri au ajuns să comită infracțiuni grave, cum sunt cele de tentativă de omor. Elevii au vizionat filmul educativ și au primit apoi explicații privind diverse genuri infracționale care implică violența precum și despre pedepsele care se aplică minorilor în aceste cazuri.

Atât elevii, cât și coordonatorul acțiunilor de prevenire a violenței ce se desfășoară în școală în această săptămână, psihologul Pascal Mihaela, au apreciat în mod deosebit utilitatea acestei întâlniri și mesajele transmise, urmând ca în viitor să fie intensificată colaborarea dintre cele două instituții implicate prin dezvoltarea unor proiecte punctuale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 12, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.