A condus având alcoolemie şi a intrat în coliziune cu două căruţe

La data de 26 august a.c., ora 22.10, poliţiştii rutieri careieni au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 1F, între localităţile Ghenci şi Carei, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pargube materiale.

accident carutaLa faţa locului oamenii legii au stabilit că un pensionar în vârstă de 75 de ani conducea autoturismul marca Renault şi a intrat în coliziune cu două vehicule cu tracţiune animală care circulau în faţă şi care se tractau. Cele două căruţe nu erau echipate corespunzător pentru a putea circula pe drumurile publice pe timpul nopţii. Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 27, 2015. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.