Trei minori, anchetaţi de poliţişti pentru furturi

Poliţiştii sătmăreni au identificat ieri principalii suspecţi în cazul mai multor furturi comise în judeţ, printre persoanele anchetate numărându-se şi trei minori cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.

618130993654203331648504-6131386-700_700La Agriş, proprietarul unui atelier de bobinaj a reclamat că i-a fost sustrasă cantitatea de 250 kg sârmă de cupru, în valoare de peste 10.000 lei. În urma investigaţiilor derulate în acest caz de poliţiştii Secţiei 2 Livada Poliţie Rurală şi ai Postului de Poliţie Agriş s-a stabilit că bunurile au fost sustrase de doi minori din localitate, de 15 şi 17 ani, care au valorificat cuprul la un punct de colectare. Pe numele tinerilor a fost întocmit dosar penal, poliţiştii verificând dacă aceştia au mai comis şi alte fapte de natură penală.

Pentru sustragerea unor bunuri din fier sunt anchetate de poliţişti alte trei persoane din Apa şi Mihăieni, în activitatea infracţională fiind atras şi un minor de 14 ani.

Minorul împreună cu un bărbat de 23 de ani, din Apa, Merkior L., au fost surprinşi în flagrant de poliţiştii Secţiei 2 Livada Poliţie Rurală în timp ce furau un calorifer din fontă din incinta clădirii dezafectate a fostei şcoli generale din Apa. Cei doi suspecţi sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

La Mihăieni, o localnică de 68 de ani, Margareta M., a pătruns fără drept în curtea unui consătean, folosind poarta dinspre grădină, şi a sustras bunuri din fier. Femeia este anchetată atât pentru furtul comis, cât şi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În flagrant a fost depistat de patrula de siguranţă publică în cursul serii trecute, după ora 22.00, şi un sătmărean de 24 de ani, Daniel T., în timp ce încerca să sustragă piese de pe un autoturism parcat în municipiu. Tânărul, care a considerat că poate acţiona liniştit la adăpostul întunericului, a fost depistat de poliţişti şi este cercetat acum pentru tentativă la furt calificat. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 13, 2013. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.