Jandarmi ai I.J.J. Satu Mare vor asigura ordinea publică la meciul de sâmbătă al Olimpiei

Efective de jandarmi din cadrul I.J.J. Satu Mare vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele C.S.F.C. Olimpia Satu Mare și C.S.F.C. Bihor Oradea care va avea loc sâmbătă, 05 septembrie, începând cu ora 11.00, pe stadionul Olimpia din municipiul Satu Mare, în cadrul Ligii a-II-a la fotbal ediția 2015-2016. Jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a stadionului, cât şi pe traseele de afluire-defluire ale spectatorilor.

Olimpia-Craiova-2Accesul în incinta arenei, controlul corporal preventiv și măsurile de ordine în arenă vor fi asigurate de firma de pază privată.

Jandarmeria sătmăreană recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

De asemenea, spectatorilor le este interzis:

-să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive fără documente de acces;
-să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
-să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
-să introducă în arena sportivă inscripții, embleme, bannere, afișe sau alte suporturi ce conțin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conținut obscen.

Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 3, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.