În data de 13 septembrie, de la ora 15.00, în sala mare de la Muzeul Judeţean Satu Mare a avut loc într-un cadru familial un eveniment caritabil iniţiat de Organizaţia Judeţeană ALDE Satu Mare (organizaţiile de femei, tineret şi seniori). Un număr de peste 200 de copii provenind din familii cu venituri reduse au primit cu bucurie ghiozdane dotate cu caiete, creioane, truse de geometrie, de desen, pentru noul an şcolar.
Copiii au fost recomandaţi să beneficieze de acest ajutor din partea Organizaţiei Judeţene ALDE Satu Mare, de către învăţătoare, profesori care le cunosc cel mai bine situaţia financiară precară din familie. La acţiune au participat membrii marcanţi ai alianţei în frunte cu deputatul Ovidiu Silaghi, preşedintele Organizaţiei ALDE Satu Mare, Adrian Ştef, directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, Felician Pop, city managerul Dan Băbuţ, directori de şcoli, părinţi.
Beneficiarii acţiunii de ajutorare sunt elevi la Şcoala Gimnazială „Octavian Goga”, „Mircea Eliade”, „Ion Creangă”, „Lucian Blaga”, „Bălcescu-Petofi” şi altele, precum şi şcoli din judeţ. Aceştia au venit la muzeu în număr mare, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi.
Înmânarea ghiozdanelor a fost precedată de un scurt moment artistic prezentat de Abel Varga şi Raluca Dumitru.