Azi se împlinesc 165 de ani de la naşterea lui Ioan Slavici

Cu 165 de ani în urmă, la 18 ianuarie 1848 se năştea în comuna Şiria, judeţul Arad, Ioan Slavici, cel care avea să devină ,,un Balzac al satului românesc”,  strălucit gazetar, scriitor şi nuvelist, militant activ pentru drepturile naţionale ale românilor ardeleni.

A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursurile liceelor din Arad şi Timişoara. Şi-a susţinut bacalaureatul la Satu Mare, la fostul Liceu Catolic Regesc, care a funcţionat în clădirea actualului Colegiu Naţional ,,Doamna Stanca. Studiile universitare de drept le-a urmat la Budapesta şi Viena. În anii studenţiei, la Viena a avut ocazia să-l cunoască pe Mihai Eminescu, cu care a legat o prietenie pe viaţă. La Viena a fost preşedintele Societăţii  Studenţilor Români ,,România jună.

slavici2

S-a orientat spre literatură la îndemnul lui Eminescu. A debutat în 1871, în revista ,,Convorbiri literare, cu comedia ,,Fata de birău”. Vocaţia sa de prozator s-a concretizat 10 ani mai târziu când a publicat volumul ,,Nuvele din popor. După un scurt popas la Iaşi, s-a stabilit la Bucureşti, unde a devenit secretarul Comisiei de documente istorice (Colecţia Hurmuzaki) şi profesor la Liceul ,,Matei Basarab. La Bucureşti, are ocazia să-l reîntâlnească pe Mihai Eminescu, în redacţia ziarului ,,Timpul. Cu recunoaşterea meritelor incontestabile pe tărâmul literar, în 1882 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, secţia istorică.

În 1884 a trecut munţii în Transilvania şi s-a stabilit la Sibiu. Aici a întemeiat ziarul ,,Tribuna, în redacţia căruia s-a distins ca un jurnalist de mare fecunditate. Pe frontispiciul acestei reviste a înscris cu îndreptăţită mândrie cuvuntele: ,,Soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare. În 1890, alături de Caragiale şi Coşbuc editează revista ,,Vatra, care a contribuit decisiv la afirmarea literaturii şi culturii româneşti la sfârşitul veacului al XIX–lea.

Ioan Slavici a cunoscut detenţia în celebra închisoare de la Vác (Ungaria), spiritul său intransingent în apărarea intereselor naţionale ale românilor din imperiul dualist nu a trecut neobservat. O nouă perioadă de detenţie i-au adus manifestările sale progermane în timpul Primului Război Mondial, pentru care a fost întemniţat la Văcăreşti.

Slavici a fost un jurnalist fecund. Titu Maiorescu îl aprecia ca pe un ,,expert al tipului de proză împletită cu realităţile româneşti. A fost un scriitor cu un stil fascinant, creator de limbă, un limbaj sobru, meticulos, ,,prin opera lui pătrunzând în literatura română, filonul popular al povestirii şi umanismul românesc transilvan. Este creatorul nuvelei şi a romanului de tip realist, prin care a adus analiza psihologică a sufletului individual şi colectiv, cel dintâi mare scriitor pe care Transilvania îl dăruieşte literaturii noastre la sfârşitul secolului al XIX–lea. Împreună cu Ion Creangă şi I. L. Caragiale, Ioan Slavici ,,alcătuieşte un adevărat triunghi simbolic al spiritului românesc, în mijlocul căruia se înalţă ca o coloană a infinitului – simbolul Eminescu. Munca literară nu e un fel de ,,sport pentru distracţiunea celor ce n-au ce face – scria în 1904 Ioan Slavici – ci un apostolat pentru care se cere vocaţiune şi pregătire.

Figura lui de nuvelist robust a fost fixată odată cu apariţia volumelor: ,,Nuvele din popor (1884), ,,Pădureanca(1884), ,,Nuvele (I-II, 1892 – 1896), toate axate pe teme care abordează mentalităţi ţărăneşti sau ale micii burghezii rurale. ,,Moara cu noroc este o adevărată capodoperă iar ,,Mara dezvoltă efortul de afirmare economică a burgheziei ardelene. George Călinescu considera că Slavici ,,Cu mult înaintea lui Rebreanu zugrăvise puternic sufletul ţărănesc de peste munţi şi cu atât dramatism încât romanul este aproape o capodoperă. În domeniul memorialistic, în 1921 Slavici publică ,,Închisorile mele, în 1924 ,,Amintiri”, iar în 1930 ,,Lumea prin care am trecut,  toate volumele caracterizate printr-un remarcabil spirit de observaţie obiectivă şi  de autoanaliză.

A trecut la cele veşnice la 17 august 1925, în casa fiicei sale Lavinia, din Crucea de Jos, Panciu. A fost înmormântat la schitul Brazi din Panciu. Pe crucea de la mormântul scriitorului stă scris: „Primeşte Doamne în cămările drepţilor pe dreptul Ioan Slavici care a trecut prin viaţă cu rară înţelepciune şi superioară îngăduinţă” (Gala Galaction).

SL275642

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 18, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.