Rezultate importante la Penitenciarul Satu Mare privind incluziunea socială a deţinuţilor

Vineri, 9 octombrie, de la ora 10.00, în sala mică a Consiliului Județean Satu Mare a avut loc o ședință privind incluziunea socială. Au participat subprefectului județului Satu Mare, Altfatter Tamás, consilierul superior al AJOFM Satu Mare, Radian Tucu şi consilierul Cabinetului Prefectului, raul Băbţan. Cu acest prilej au fost prezentate două materiale. Primul s-a referit la Reintegrarea socială a deținuților, material prezentat de inspector principal de penitenciar Simona Galiș.

DSC_0037Au fost prezentate aspecte privind îndatoririle acestei instituții privind activitățile pe care le desfășoară cu persoanele condamnate la privare de libertate. Penitenciarul Satu Mare face parte implicit din sistemul judiciar, cu menirea de a asigura educația deținuților în vederea creșterii șanselor de reintegrare socială. S-a vorbit și despre unele greutăți privind personalul de specialitate insuficient. De exemplu, există un singur psiholog la 560 de deținuți, iar necesarul ar fi de cinci psihologi. Totuși, instituția se poate lăuda cu clasarea pe locul trei pe țară în ceea ce privește numărul celor reintegrați în viața socială.

La intrarea în Penitenciar, fiecare persoană este supusă unei evaluări, fiecăreia i se întocmește un plan individual și este orientată spre acel domeniu educațional care îi este necesar. În prezent sunt școlarizați un număr de 15 elevi în clasele I – IV și V – VIII. La terminarea cursurilor primesc actul prin care se atestă studiile numai cu indicarea localității. Se acordă o mare atenție și formării profesionale. Doritorii se pot înscrie la cursuri de calificare, în colaborare cu AJOFM Satu Mare. Un număr important de deținuți au dobândit calificare în urma acestor cursuri. Penitenciarul Satu Mare respectă opțiunea fiecăruia, calificarea nu se impune ca ceva obligatoriu.

S-a vorbit și despre activitatea psihologului în funcție de necesități, a asistentului social care organizează și desfășoară programe de asistență socială, activități de evaluare și de consiliere socială. Biroul de educație desfășoară și activități privind educația pentru societate, pentru viața de familie, educație civică, educație moral-cetățenească, educație prin sport precum și activități de voluntariat sau activități de bibliotecă. Se organizează servicii religioase de către preotul ortodox și de către slujitorii celorlalte culte religioase legale.

DSC_0035Penitenciarul Satu Mare are protocoale de colaborare și parteneriate cu o serie de instituții: AJOFM Satu Mare, SPAS Satu Mare, DGASP Satu Mare, Casa Județeană de Pensii, Serviciul de Evidență a Populației. Mulți deținuți au reușit să se califice în domeniul confecționării de încălțăminte și prelucrare a lemnului și după eliberare au fost angajați. Misiunea Penitenciarului se termină însă odată cu eliberarea celui care a fost privat de libertate.

Cel de al doilea material prezentat s-a referit la aspecte privind incluziunea socială a persoanelor vulnerabile pe piața forței de muncă, și a fost prezentat de către consilierul superior din cadrul AJOFM Satu Mare, Radian Tucu. Instituția pe care o reprezentă are menirea de a îi ajuta pe toți cei care doresc un loc de muncă, inclusiv persoanele care au statut de refugiat. Scopul final este încadrarea în muncă a cât mai multe persoane.

AJOFM Satu Mare caută să stimuleze angajatorii prin subvenții sau alte forme de stimulare, subvenționarea persoanelor defavorizate, mai ales a celor trecute de 45 de ani, a celor cu dizabilități și a absolvenților. Se organizează cursuri de calificare și se acordă prime de angajare. Absolvenții primesc subvenții diferențiat după studiile urmate. Recent, un număr de 74 de absolvenți au reușit încadrarea la un loc de muncă.

Prezent la expunerea materialelor, subprefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamţs a apreciat rezultatele pozitive obținute de instituțiile în cauză și a urat succes și pe mai departe, cu rugămintea de a continua activitatea de încadrare în muncă a cât mai mulți dintre cei fără un loc de muncă.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 9, 2015. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.