China începe şi ea ”ofensiva” împotriva Volkswagen

China investighează dacă vehiculele Volkswagen (VW) importate sau produse local respectă standardele referitoare la nivelul emisiilor poluante, urmând exemplul Statelor Unite, Europei şi Japoniei, care anchetează deja producătorul auto german după scandalul dieselgate, relatează Bloomberg.

fabrica-volkswagenNiciunul dintre cele 11 milioane de vehicule diesel ale VW implicate în scandal nu sunt fabricate în China, iar aproximativ 1.900 dintre acestea au fost importate, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Protecţia Mediului.

Ministerul a cerut VW să pună la dispoziţia autorităţilor date referitoare la respectarea reglementărilor în domeniul emisiilor. Pe de altă parte, autoritatea de supravaghere a calităţii din China a anunţat că este „extrem de îngrijorată în privinţa mecanismului instalat pe automobilele diesel ale VW pentru reducerea emisiilor în timpul testelor şi va lua măsurile care se impun”, fără să precizeze care vor fi acestea.

Volkwagen, pentru care China este cea mai mare piaţă în funcţie de volumul vânzărilor, a anunţat că va rechema în service 1.950 de vehicule diesel importate, pentru corectarea softului ilegal. Niciunul dintre vehiculele comercializate de cele două companii mixte cu China FAW Group şi SAIC Motor nu sunt afectate, a anunţat VW într-un comunicat.

„Volkswagen ar dori să îşi ceară scuze pentru orice inconvenient provocat clienţilor săi”, potrivit comunicatului în care compania să asigurări că va face tot ce este omeneşte posibil pentru a recâştiga încrederea pierdută.

Gandul.info

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 12 octombrie 2015. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.