Jandarmii sătmăreni vor dona sânge pentru a acoperi deficitul de sânge din spitale

Începând de marți, 3 noiembrie, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare se implică activ în campania benevolă de donare de sânge, organizată la nivelul unităţii, conştienţi fiind de faptul că „dăruind o picătură din sângele tău, dai o şansă vieţii aproapelui”.

donare-sange-300x225Marți, 3 noiembrie, cu începere de la ora 8.30, jandarmii sătmăreni se vor prezenta la Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare, unde, după efectuarea analizelor preliminare, vor dona sânge, salvând în acest fel pe cei aflaţi în suferinţă. În acest moment judeţul Satu Mare se confruntă cu o gravă criză de sânge.

Sub deviza „Un strop de sânge, o şansă la viaţă” cadrele I.J.J. Satu Mare au înţeles să participe la aceasta acţiune de într-ajutorare a semenilor noştri aflaţi în nevoi.

Trebuie să conştientizăm importanţa donării de sânge şi să înţelegem că sângele înseamnă viaţă. Şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată.

Activitatea se organizează ca răspuns la invitația lansată zilele trecute de directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Satu Mare, dr. Doinița Crișan, dar și pentru a veni în sprijinul victimelor tragediei petrecute în noaptea de 30 spre 31 octombrie la un club din București.

Activitatea se va încheia când toţi cei înscrişi pe listele unităţii se vor deplasa la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare pentru a dona sânge.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 2, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.