Partidul Social Democrat acceptă să renunţe la funcţia de premier şi să susţină un Guvern tehnocrat

Delegaţia PSD care a discutat, joi, cu preşedintele Klaus Iohannis la consultările de la Palatul Cotroceni, nu a făcut nicio propunere de premier, fiind de acord să susţină un Guvern format din tehnocraţi şi distanţându-se de declaraţiile anterioare privind coaliţia cu UNPR, potrivit unor surse PSD.

bAstfel, deşi cu o zi înainte liderul PSD Liviu Dragnea a vorbit despre existenţa coaliţiei formate alături de UNPR şi de ALDE, punctul de vedere exprimat în faţa preşedintelui Klaus Iohannis s-a referit strict la poziţia PSD. Potrivit unor surse social-democrate, subiectul relaţiei cu UNPR nu a fost ridicat în consultările de la Palatul Cotroceni, însă PSD caută în continuare o soluţie de formare a unui Guvern fără sprijinul sau aportul progresiştilor.

În privinţa Guvernului, social-democraţii nu au prezentat nicio variantă de premier, deşi Liviu Dragnea susţinea miercuri că PSD are o propunere pe care o va face preşedintelui. Social-democraţii consideră în acest moment că este „imposibilă” crearea unui Guvern cu prim-ministru politic şi nu vor să facă o astfel de nominalizare.

Potrivit surselor citate, schimbarea de poziţie şi renunţarea la asumarea directă a guvernărnii a survenit şi ca urmare a celei de-a doua zile de proteste şi a mesajelor lansate de cei care au ieşit în stradă.

Astfel, în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, social-democraţii şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini un guvern cu premier tehnocrat şi chiar cu miniştri fără apartenenţă politică, însă numai în baza unui acord rezultat dintr-o majoritate confortabilă în Parlament.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 5, 2015. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.