Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare a organizat o plantare de puieţi la Școala Gimnazială Oar

Vineri, 13 noiembrie 2015 a avut loc prima acțiune de plantare de puieți din toamna acestui an organizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare, continuând astfel campania inițiată de agenție pentru ocrotirea și extinderea spațiilor verzi în intravilanul localităților din județ. Începând cu ora 10 s-au plantat 50 de puieți de tei oferiți de Direcția Silvică Satu Mare în jurul Școlii Gimnaziale Oar și a grădiniței.

IMG_3542La plantare au participat elevii de la Școala Gimnazială Oar, copiii de la Casa Familială „Ştefania” și reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului. În deschiderea evenimentului, directorul APM Satu Mare, Bekessy Elisabeta s-a adresat în primul rând elevilor, a subliniat importanța plantării arborilor, și a spațiilor verzi din jurul școlii, dar și necesitatea îngrijirii puieților plantați, ca să se poată bucura de ei atât ei cât și elevii care vor veni.

IMG_3536Amintind de reușita campaniei de anul trecut inițiată de agenție, când s-au plantat un num[r de 209.000 de puieţi pe raza a 21 de comune pe 23 de amplasamente a fostelor depozite de deșeuri din mediul rural, s-a propus ca și în comuna Oar să continue plantările în jurul terenului de sport și pe fosta groapă de gunoi, care ar putea fi plantată cu diverse specii de puieți.

Szenas Barnabas, directorul Școlii Gimnaziale Oar a rostit câteva cuvinte de mulțumire pentru inițiatorii plantării, spunând copiilor: ”Prin plantarea acestor arbori veți învăța să fiți mai responsabili, și investiți în viitorul vostru”. Annamaria Pandi, expert în biodiversitate la Agenția pentru Protecția Mediului a vorbit despre importanța îngrijirii arborilor plantați și beneficiile arborilor verzi asupra mediului înconjurător.

IMG_3527Elevii au plantat arborii cu mult entuziasm, au fost grupați în echipe și îndrumaţi de reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului pentru a se realiza o plantare de calitate şi durabilă. Acțiunea va continua și luni 16 noiembrie 2015 de la ora 10.00, când se vor planta puieți de stejari în parcul Liniștii din Satu Mare, împreună cu copii de la Grădinița Voinicelul, iar următoarea acțiune de plantare va fi în 20 noiembrie 2015 la Micula, când se va realiza ecologizarea terenului de sport și plantarea a 100 de puieți de plopi.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 13, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.