Elevii Colegiului Tehnic „Unio-Traian Vuia” au sărbătorit ieri şi azi Ziua Națională a României

Ziua Naționala a României a fost marcată de elevii Colegiului Tehnic ”Unio-Traian Vuia” prin diverse activități. Joi, elevii claselor a IX-a A și a XI-a A, coordonați de diriginţii Roter Camelia și Oneț Mara au realizat o serie de prezentări power point despre porturile populare specifice fiecărei regiuni a țării. Elevii au surprins tradiţiile și obiceiurile poporului român precum și gastronomia tradițională.

20151127_104826Vineri, elevi din mai multe clase au pregătit un moment artistic. Activitatea a fost deschisă de directorul prof. dr Popescu Vlaicu, care a afirmat că Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina sublimă a istoriei românești: ”Unirea Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României și totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor granițelor vechii Dacii. Aniversăm cu respect în fiecare an Ziua Națională a României la 1 Decembrie, prilej de rememorare a jertfei înaintașilor și a luptei pentru constituirea statului național român. Tinerii nu prea știu ce sărbătoresc, cei mai în vârstă visează la vremuri apuse, iar mulți folosesc ziua liberă pentru a-și rezolva din problemele restante din cauza serviciului”.

20151127_104510După cuvintele frumoase adresate de director elevilor și cadrelor didactice prezente, elevul Varga Cristian din clasa a XII-a A a prezentat semnificația acestei zile, artizanii Marii Uniri, imnurile țării de-a lungul timpului și alte lucruri importante despre ziua noastră, a românilor de pretutindeni. Elevii au cântat melodii patriotice precum: ”Noi suntem români”, ”Așa-i românul” și ”Treceți, batalioane române, Carpații” și au recitat poezii care surprind această sărbătoare. Elevii au fost pregătiți de profesoarele Moldovan Claudia și Dragomir Corina.

Scopul acestor activități a fost atât aniversarea Zilei Naționale, cât și afirmarea identității și tradițiilor nationale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 27, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.