Un minor de 15 ani din Vama, aflat sub influența alcoolului, a lovit cu toporul un bărbat

La data de 17 ianuarie a.c., duminică, urmare a unui apel de urgenţă 112, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat despre faptul că pe raza localităţii Vama, judeţul Satu Mare, o persoană ar fi fost agresată.

toporPoliţiştii de investigaţii criminale au efectuat cercetările în acest caz, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi au stabilit că un minor în vârstă de 15 ani, pe fondul consumului de alcool i-a aplicat unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, o lovitură cu un topor, în zona capului, victima fiind transportată la unitatea medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare. Având în vedere leziunile suferite, aceasta a fost transferată la Spitalul de Urgenţă Baia Mare.

Conform concluziilor medico-legale preliminare, victima necesită pentru vindecare 95-100 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în pericol.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi (18 ianuarie), Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare să dispună măsuri potrivit competenţelor legale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 18, 2016. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.