La Centrul de Creaţie are loc vineri vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică „In memoriam – Boby Varga”

Vineri, 29 ianuarie de la ora 14.00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare şi în colaborare cu Cenaclul Alfazet, organizează vernisajul “In Memoriam – Boby Varga”.

bobyTânărul Varga Viorel Boby provine dintr-o relație întâmplătoare a mamei, nefiind recunoscut de tată. Din cauza faptului că familia prezenta multiple carențe educaționale, materiale, morale și sanitare, copilul la vârsta de doi ani a fost instituționalizat la Leagănul de copii Satu Mare, la 06.07.1998, dată de la care nu a fost vizitat niciodată de către un aparținător.

Băiatul s-a acomodat foarte repede în cadrul serviciului social rezidențial „Roua” din Hurezu Mare, nu a creat probleme deosebite, a respectat regulamentul centrului, al școlii și al internatului și totodată a făcut progrese la învățătură, dându-i-se șansa să-și finalizeze studiile liceale la Liceul de Artă „Aurel Popp” Satu Mare.

Cu toate acestea, tânărul artist nu a promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, iar în sesiunea de toamnă nu a dorit să se înscrie, considerând că nu este suficient de bine pregătit pentru a promova examenele de bacalaureat, ajungând la concluzia că o să susțină aceste examene în sesiunea de vară 2015-2016.

Varga Maria, mama lui Boby, a dat naștere unui număr de 16 copii, dintre care 14 au beneficiat de o măsură de protecție atât în județul Satu Mare, cât și în județul Timiș.

De la data intrării în sistemul rezidențial, Boby nu a fost vizitat de către mamă sau de către rude, însă în ultima perioadă tânărul a păstrat o legătură cu familia biologică, deplasându-se chiar și în localitatea Traian, judeţul Timiș, la domiciliul uneia dintre surori.

În urma evaluării cazului său, s-a dispus admiterea lui în cadrul Centrul social cu destinație multifuncțională pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție, urmând să fie sprijinit cu privire la încadrarea în câmpul muncii.

Numai că Boby a decis să plece în străinătate (Anglia) pentru a-și asigura un venit financiar mai consistent față de cel stabilit în țară. Din nefericire, pentru el, visul său nu s-a transformat în realitate deoarece viața lui s-a sfârșit prematur.

Aceasta este povestea unui tânăr cu un destin nedrept, care a pierdut bătălia cu propriul destin. Au rămas însă câteva din lucrările sale, adunate acum într-o retrospectivă lapidară, astfel că prima lui expoziție personală este, de fapt, și ultima. Un omagiu adus unui tânăr artist plecat să picteze în ceruri.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 27, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to La Centrul de Creaţie are loc vineri vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică „In memoriam – Boby Varga”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.