O nouă campanie de plantare de puieți în cadrul Lunii Pădurii, organizată de APM Satu Mare

Luna Pădurii, eveniment ecologic marcat în fiecare an în perioada 15 martie-15 aprilie este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a tinerilor şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor.

plantat-puieti-655x360În acest context, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare în parteneriat cu Ocolul Silvic „Codrii Sătmarului”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a Județului Satu Mare și  Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare lansează pentru anul 2016 o nouă campanie de plantare de puieți, ca urmare a succesului acțiunii de înființare a unor plantații forestiere în anii precedenți.

Prima acțiune va avea loc în data de 15 martie 2016, de la ora 10.00, la fosta groapa de deșeuri din zona primăriei Doba, unde se vor planta circă 2.000 de puieți de salcăm. Acțiunea se va desfășura cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară a Județului Satu Mare, a primăriei comunei Doba, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare și cu participarea a 30 de tineri voluntari de la Școala Gimnazială Doba și a persoanelor care beneficiază de ajutor social.

Tot în data de 15 martie 2016, începând cu ora 13.00, în municipiul Satu Mare, în zona parcului UFO se vor face plantări de puieți de arbori de frasin asigurați de Ocolul Silvic „Codrii Sătmarului”, la care vor participa elevi de la Școala Gimnazială Lucian Blaga, APM Satu Mare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare.

Acțiunea următoare va avea loc în data de 19 martie 2016, începând de la ora 10.00, în zona localității Apateu. Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare, și cele 18 școli participante la proiectul „Cel mai tare la reciclare”, în vederea socializării și asigurării cadrului adecvat dialogului și muncii în echipă, cu sprijinul Ocolului Silvic „Codrii Sătmarului” vor planta 64 de buc. de plopi euroamericani pe o suprafață de 0,1 ha. Cu această ocazie se va desfășura între școli un concurs privind stabilirea celui mai frumos nume pentru pădurea plantată. Asistența de specialitate va fi asigurată de specialiștii de la Ocolul Silvic „Codrii Sătmarului” .

Ca urmare a succesului acțiunii de înființare a unor plantații forestiere pe amplasamentele fostelor depozite de deșeuri din mediul rural derulată în anii precedenți cu scopul de ecologizare a acestora, și a faptului că o serie de primării au solicitat material săditor suplimentar pentru completarea golurilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare, și primăriile comunelor: Foieni, Ciumești, Cămin, Beltiug, Andrid, Berveni, cu participarea a 71 de voluntari din Corpul Voluntarilor Ecologi și cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară a Județului Satu Mare organizează plantarea unui număr de 6700 buc. puieți de salcăm și 600 de puieți de tei, în perioada 15.03.2016-15.04.2016.

Campania de plantare va continua până la data de 15 aprilie. La aceste acțiuni vor participa reprezentanți ai primăriilor implicate, instituţiile de învăţământ din cadrul proiectului „Cel mai tare la reciclare”, care vor fi îndrumaţi de un specialist pentru a se realiza o plantare de calitate şi durabilă.Cu această ocazie participanții vor fi informaţi despre modalităţi de îngrijire a copacilor şi a spaţiilor verzi beneficiind astfel de ore de educaţie ecologică în aer liber şi vor cunoaşte beneficiile unui mediu curat.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 10, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.