Ansamblul de Dansuri „Háromszék” prezintă pe 6 aprilie la Carei spectacolul de dans-teatru „Cununia”

Ansamblul de Dansuri „Háromszék” din Sfântul Gheorghe prezintă pe 6 aprilie de la ora 19.00 în Centrul Cultural din Carei spectacolul de dans-teatru „Cununia” (Cântec pentru speranță) în regia lui Mihályi Gábor. 
HTE_Erdely-menyegzo_fotoBalintErzsebet_04
Spectacolul se realizează în jurul actului sacru al cununiei și al fragmentelor istorice din viața Transilvaniei. Cămin, căsnicie, casă, acasă – tot ce înseamnă pentru noi această tradiție primită de la strămoși. Imaginea scenică se formează ca o țesătură într-un peisaj poetic. Prin circul etern al existenței viață – cununie – moarte – renaștere dorim să dăm dovadă despre noi în prezent și despre valorile noastre.
Cununia este o stare de tranziție, un act sacru, iar drumul parcurs, căsătoria, ospățul și toate obiceiurile acestei uniuni reprezintă o tradiție bogată în memoria culturală acestei regiuni. În ce măsură ne angajăm tradițiilor în prezent? Oare ce putem să redăm lumii de azi din spiritul acestei tradiții atât de efemere care se schimbă odată cu sufletul omului în care trăiește?
”Cununia” este un spectacol de dans teatru folcloric expresiv cu o tonalitate poetică intensivă însoțită de un cor puternic.
Regizor-coregraf: Mihályi Gábor (director artistic al Ansamblului Folcloric de Stat din Ungaria).
Biletele se găsesc la casa de bilete al Centrului Cultural (bilet întreg 20 lei, bilet redus 10 lei).
Spectacolul invitat se realizează în sprijinul Fondului Cultural Național din Ungaria (Nemzeti Kulturális Alap).

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 15, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.