Elevii de la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” și copiii de la Grădinița nr. 5 vor permis de biciclist

Campania ”Vreau permis de biciclist!” continuă în aceste zile, cu noi activităţi educative destinate preşcolarilor şi şcolarilor, aspiranţi la statutul de biciclist. Astfel, ziua de marţi, 29 martie 2016, a fost din nou o zi plină pentru organizatorii campaniei, numărul participanţilor la activităţile de informare desfăşurate în această zi fiind de peste 100.

foto3Reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Radio Transilvania s-au aflat în mijlocul copiilor de la Şcoala Gimnazială Mircea Eliade din Satu Mare. În cadrul celor două întâlniri avute cu elevii claselor a IV-a A şi a IV-a C, sub coordonarea doamnelor învăţătoare Crinuţa Simon şi Anca Uglai, au fost abordate teme vizând obiceiurile copiilor prin care aceştia îşi menţin sănătatea. Între acestea, una din preocupările favorite ale copiilor pare să fie mersul cu bicicleta. Pe lângă faptul că este o formă bună de mişcare, dar şi un mijloc de deplasare ecologic, bicicleta este asociată cu distracţia în aer liber şi cu posibilitatea de a fcae ceva împreună cu părinţii.

Copiii au aflat cu acest prilej de la reprezentanta Poliţiei, inspector principal Hrihorişan Felicia, cum trebuie să fie echipată o bicicletă, ce reguli trebuie să respecte pietonii şi bicicliştii, care este semnificaţia unor indicatoare rutiere, care sunt locurile sigure în care copiii pot pedala în voie şi multe alte informaţii utile micilor biciclişti. Experienţele personale în traficul rutier au fost împărtăşite cu bucurie de copii, chiar daca nu toate au fost plăcute sau de dorit.

gradiŞi copiii de la Grădiniţa 5 au participat în aceeaşi zi la activităţi informative. De la Otilia Matioc, reprezentant Radio Transilvania, au aflat ce trebuie să facă pentru a fi mereu în formă şi sănătoşi, iar de la reprezentanta Poliţiei au învăţat reguli de circulaţie pe care viitorii biciclişti trebuie să le cunoască înainte de a se aventura în traficul rutier.

În cadrul campaniei adresate micilor biciclişti vor fi organizate în această săptămână şi alte întâlniri la care vor participa elevi ai Şcolii Gimnaziale Avram Iancu din Satu Mare, precum şi preşcolari din grădiniţele Dumbrava Minunată şi GPP nr. 11.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 30, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.