A apărut numărul pe luna martie 2016 al revistei de cultură și educație patriotică ”Eroii Neamului”

Numărul pe martie 2016 a revistei de cultură și educație patriotică ”Eroii Neamului” a apărut ca de obicei în condiții grafice excelente, cu un conținut foarte bogat și atractiv. Colonelul (r) Voicu Șichet continuă să scrie despre Jurnalul cimitirelor și monumentul eroilor, partea XXV-a, iar preotul dr. Cristian Boloș ne aduce în actualitate ca modele creștine de urmat, pe Sfântul Gelasie de la Râmeț, care a trăit între secolele al XV –lea și al XVI-lea.

DSC01894Dr. Daniela Bălu ne prezintă o personalitate culturală de excepție, care este academicianul dr. Gabriel Ștrempel, care și-a închinat 56 de ani din viață studierii manuscriselor vechi, aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei din București. Academicianul Gabriel Ștrempel a împlinit la 8 septembrie anul trecut vârsta de 90 de ani.

Reține atenția articolul ”Incredibila viață a unui român adevărat”, de ing. ec. Cristian Mareș, despre neînfricatul luptător pentru cauza românească, Ilie Lazăr, pe care regimul comunist l-a ”recompensat” cu 12 ani de temniță grea, în urma înscenării de la Tămădău. Informații importante despre participarea românilor din județul Satu Mare la Marea Unire din 1918, aflăm din articolul semnat de Dumitru Obșitoș, iar dr. Viorel Câmpean aduce în fața cititorilor revistei două scrisori expediate de către dr. Vasile Lucaciu, scrisori care au fost publicate într-un almanah al reputatului ziarist care a fost Pamfil Șeicaru.

Prof. dr. Ioan Corneanu continuă seria articolelor dedicate generalului-maior (r) Victor Popescu, cu titlul ”Un vrednic ostaș pentru istorie”. Tot despre un ofițer al Armatei Române scrie prof. dr. Ovidiu T. Pop și prof. Carmen Bratosin de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. Este vorba despre colonelul Bazil Simu, participant la luptele de la Odesa și Stalingrad. Pentru faptele sale de vitejie colonelul Bazil Simu a fost decorat cu înalte ordine militare. A  cunoscut și sistemul concentrațional al regimului comunist totalitar.

Noi mărturii despre deportarea moților sătmăreni în tragicul an 1940 aflăm din articolul prof. Crina Dărăban. În cei patru ani de ocupație horthystă moții sătmăreni au fost nevoiți să se refugieze din teritoriile cedate, în număr de 217.900 de români.

Despre moartea tragică a marelui istoric Nicolae Iorga, eveniment de la care s-au împlinit în toamna anului trecut 75 de ani, scrie gl. bg. (r) Florian Tucă și comandor (r) Marius Popescu-Călărași. Împlinirea a 195 de ani de la elaborarea documentului programatic ”Proclamația de la Padeș” prilejuiește publicarea articolului de lt. col. (r) Ioan Bălănescu ”Tudor Vladimirescu- erou al neamului”, iar ing. Mircea Pîrlea scrie articolul ”Tudor Vladimirescu, personalitate marcantă a istoriei moderne și martir al neamului”.

Dr. ing. Luminița Cornelia Zugravu răspunde la o întrebare interesantă prin articolul ”De ce bat clopotele bisericilor catolice în fiecare zi la ora 12.00?”. Evenimentul este pus în legătură cu momentul în care Iancu de Hunedoara a salvat lumea creștină de pericolul otoman, prin victoria de la Belgrad din 1456. Legat de cunoașterea istoriei, mai putem citi materialul semnat de Ștefan Berci, ”Bătălia de la Câmpul Pâinii, 13 octombrie 1479” și partea I a articolului ”Răscoala populară din 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan”, de col. (r) Ștefan Rus, materiale scrise atractiv și bine documentate.

Prof. Emilia Belean se referă la ctitorul de școală românească care a fost Dariu Pop, căruia în toamnă i s-a dezvelit bustul la Satu Mare. Părintele Vasile Bura scrie despre personalitatea părintelui Antoniu Covaci, un mare luptător pentru drepturile românilor.

Dr. Viorel Câmpean și drd. Marta Cordea publică importante informații despre viața și activitatea deputatului Sigismund Pop, trimis la 1848 cu misiunea de împăciuire între români și unguri. Prof. Carol C. Koka readuce în memoria sătmărenilor numele ziaristului și scriitorului evreu Baradlai László, care a lăsat o valoroasă descriere a vieții sociale și economice a Sătmarului interbelic, el sfârșind în lagărul morții de la Ebense din Germania.

Din anul 2008, toamna, la Timișoara se desfășoară simpozionul ”Ardealul, pământ românesc”. Despre cea de-a VII-a ediție a evenimentului ne prezintă o amplă relatare ing. Andrei Gorșcovoz. Preot prof. Gheorghe Radu Sălăgianu, luând drept învățătură Sf. Scripturi ale Vechiului Testament, susține că numele amintitului râu Fison trebuie identificat cu Dunărea iar țara Havila pe care o înconjoară, este Valahia noastră. Aceasta este prima mențiune a unei țări, a unui ținut, în Sfânta Scripură, susține autorul.

Toate aceste articole merită atenția iubitorilor de istorie, ele contribuie la consolidarea unei culturi generale și la educația patriotică, atât de necesară în zilele noastre.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 31, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.