O seară de neuitat cu cântece și poezii, la ședința cenaclului literar ”Afirmarea”

Miercuri, 30 martie 2016, a avut loc o nouă ședință a cenaclului literar ”Afirmarea” într-o locație mai puțin obișnuită, membrii cenaclului fiind invitații inginerului Cornel Burcea, care pe tot parcursul evenimentului s-a dovedit a fi o gazdă excelentă. Aici buna dispoziție, muzica și poezia și-au dat mâna în chip fericit.

DSC_0003Pentru început poetul Gheorghe Cormoș a recitat un grupaj de poeme. Printre acestea le-am reținut pe cele cu titlul ”Șaua lui Șagal”, ”Circuit închis”, ”Zodiac”, ”Nimeni nu a avut curajul”, ”Viață suflet și serbare”, ”Tatăl meu”. Acest poem din urmă face parte din volumul ”Ten” al autorului, volum apărut la Editura Dacia din Cluj-Napoca.

Referitor la poemele citite, s-a înscris la cuvânt în primul rând Claudiu Govor. El a spus că Gheorghe Cormoș „Este un poet serios, de obicei scrie poezii frumoase, ca și de data aceasta. Are compoziții interesante, chiar ieșite din comun. Începând din anul 2003, el s-a orientat spre un alt fel de poezie, spre poezia cu ritm și rimă, care se poate transpune ușor pe muzică  folk”.

Liliana Lazăr Doboș a mărturisit că toate poemele citite au impresionat-o. ”Ele te duc într-o lume tipică a lui Gheorghe Cormoș. Textele au muzicalitate, sunt foarte frumoase”.  Cuvinte de apreciere a rostit și poetul și editorul George Terziu. Ca semn al aprecierii de care se bucură poemele lui Gheorghe Cormoș, el i-a înmânat o Diplomă de excelență din partea Editurii Inspirescu.

Un alt punct al serii l-a reprezentat grupajul de poeme din lirica universală și românească recitite de Cornel Burcea, în stilul lui caracteristic. El a abordat poemele pe trei paliere, mai întâi versuri pentru mama, unde a recitat poemele lui Grigore Vieru, Vasile Militaru, Tiberiu Utan și nelipsitul Serghei Esenin. Pe palierul doi, numit de el topârcianisme, a recitat poemele lui George Topârceanu. Am, remarcat îndeosebi poezia ”Masa”: Din văzduh abia s-aude/Țipăt jalnic de prigorii…/Cu ciubota mari și ude/Stau la masă vânătorii/Toți cu pușca lângă geantă,/Guralivi și orășeni/Pun o pată discordantă/Pe căpița de strujeni/Și e frig și tot îngheață…/Și din când în când nu strică,/Începând de dimineață/ Câte-un strop de secărică…”.

Cel de al treilea palier a fost rezervat versurilor burgului, în cadrul căruia toți care au dorit să recite versuri au putut s-o facă. La acest capitol a excelat poetul George Terziu. Acesta, înainte de a-și citi poemele, i-a înmânat lui Cornel Burcea o Diplomă de excelență din partea Editurii Inspirescu, pentru tot ce a făcut și face pe tărâmul promovării poeziei, ca recitator fără pereche. Editura Inspirescu a fost recent premiată în cadrul Anului editorial sătmărean.

George Terziu a mărturisit că deși este timișorean, se simte foarte bine printre sătmăreni care sunt oameni de valoare, plini de talent. Dintre poemele sale ne-a reținut atenția poezia ”Transhumanța”. ”Ce frumoasă e nebunia trecerii gri/Ce amestecată e toamna căderii nebune/Eu îi dau iubitei compoturi de prune/Și ne jucăm de-a fi, a nu fi/Nu știu de ce o cheamă Liliana/Când firesc mă pierd în ochii ei de seară/Apoi o îndop cu pizza și fluturi/Peste care rad ciocolată amară…”.

Atmosfera muzicală a fost creată de interpretările de excepție ale Georgetei Govor și Octavian Bud, cărora li s-a alăturat și Liliana Doboș-Lazăr. Din repertoriul ei, Angela Munteanu a interpretat câteva cântece, printre care ”Când eram fecior acasă„, cântec interpretat în premieră în cadrul cenaclului.

Participanții au avut parte de o seară de excepție, cu muzică și poezie, cu o gazdă admirabilă. Printre participanți, în afara celor menționați mai sus i-am remarcat pe Ioan Anițaș, Mihai Sas și Cecilia Sas, Voicu Șichet, care a împărțit tuturor ultimul număr al revistei ”Eroii Neamului”, Viorel Câmpean, Ioan Sălăjanu, care și de data aceasta a încântat asistența cu epigramele sale, Rodica Cuc și Aurel Bancoș. Următoarea ședință a cenaclului va avea loc miercuri, 13 aprilie la Centrul Cultural G.M. Zamfirescu.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 31, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.