Secția română a Teatrului de Nord Satu Mare prezintă marți premiera spectacolului ”Micul prinț”

Marți, 12 aprilie, la ora 17.00, în sala mare a Casei de Cultură, secția română a Teatrului de Nord Satu Mare vă invită la premiera spectacolului ”Micul prinț”, adaptare după Antoine de Saint-Exupéry, regia Marius Costache. Decorul și costumele sunt realizate de Alexandru Radu iar păpușile de Marius Costache. Joacă actorii: Raluca Mara, Sergiu Tăbăcaru, Andreea Mocan și Cristian But.

MICULPRINT net”Când un om mare, să zicem un aviator, știe că un desen cu o pălărie nu e o pălărie, ci un șarpe boa care a înghițit un elefant, iar unei flori nu îi mai este frică de tigri și de ghearele lor, înseamnă că vede cu ochii unui copil. Iar când omul acesta mare acceptă prietenia unei vulpi îmblânzite, înseamnă că un copil, un prinț între copii, se bucură de oaia mititică din lădița desenată de omul cel mare. Și dacă nu vedeți oaia din lădiță, e pentru că ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor. Limpede vezi numai cu inima. Așa ne învață Micul Prinț, care la rândul lui, așa a învățat de la vulpea care a vrut să fie îmblânzită”. (Marius Costache)

MICUL PRINȚ după Antoine de Saint-Exupéry
Regia artistică și păpușile: Marius Costache
Scenografia: Alexandru Radu
Distribuția:
Prințul – Raluca Mara
Aviatorul, Businessman-ul – Sergiu Tăbăcaru
Floarea, Vulpea, Vanitosul – Andreea Mocan
Regele, Bețivul, Lampagiul, Șarpele – Cristian But

Preț bilet: 20 lei pentru adulți, 15 lei pentru copii.

Biletele se pot cumpăra de la Agenția teatrală (Casa de bilete), str. Horea nr. 6. Program: Luni – Vineri: 10.00 – 17.00; Sâmbătă: 10.00 – 13.00 sau cu o oră înainte de începerea spectacolului (la intrarea Casei de Cultură). Telefon: 0261712106; e-mail: teatruldenord@gmail.com

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 6, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.