A fost dezvelită placa comemorativă în amintirea Uzinei Electrice din Satu Mare

Vineri, 8 aprilie 2016, la ora 14.00, a avut loc dezvelirea plăcii comemorative în locul în care a funcționat prima uzină electrică în orașul Satu Mare. Placa a fost amplasată la inițiativa primarului municipiului dr. Dorel Coica, la baza Podului Decebal.

DSC01976La acest eveniment au participat deputații UDMR Erdelyi D. Istvan și Kereskényi Gábor. Au participat și foști lucrători ai Uzinei Electrice, printre aceștia fostul maistru Erdelyi Péter, consilieri și actuali lucrători în domeniul electricității.

Prima centrală electrică în Satu Mare a fost pusă în funcțiune la 31 decembrie 1891 și a fost amplasată lângă teatrul din oraș, cu o putere de 50 de cai putere. De remarcat este faptul că Satu Mare a fost al doilea oraș din România, după Timișoara, care a fost iluminat cu becuri electrice.

DSC01972O nouă centrală electrică a fost instalată pe malul drept al Someșului, în anul 1893, cu o putere mult mai mare. Uzina Electrică din Satu Mare a fost în proprietatea orașului și o dată cu punerea ei în funcțiune nu s-a mai permis iluminatul cu gaz. În anul 1927 a fost inaugurat sediul Uzinei Electrice și tot atunci s-a pus în discuție trecerea la producerea de curent alternativ în locul celui continuu. Acest lucru se realizează din anul 1932, iar puterea ei este de 220 volți.

DSC01983Între anii 1940 – 1944 la Satu Mare a funcționat cea mai bine echipată uzină electrică. Din păcate, la 22 octombrie 1944 uzina din Satu Mare a fost bombardată și distrusă aproape în întregime. În anul 1960 Satu Mare a fost conectat la Sistemul Energetic Național și astfel, uzina din Satu Mare și-a pierdut importanța, devenind o sursă de energie electrică de rezervă. Construirea noului Pod Decebal a impus demolarea uzinei începând cu anul 1973.

DSC01993”Prin dezvelirea acestei plăci am dorit să lăsăm aici o urmă a existenței acestei uzine”, a spus primarul municipiului dr. Dorel Coica.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 8, 2016. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.