Violenţe comise ieri în zona terenurilor şi pe terenurile de fotbal din judeţ

La două dintre meciurile de fotbal ce au avut loc în cursul zilei de ieri în judeţ, s-au manifestat acte de violenţă.

fotbal la satAstfel, în data de 10.04.2016, orele 16.00, poliţiştii Secţiei Rurale Negreşti Oaş, au fost solicitaţi să intervină la un eveniment petrecut  pe un teren de fotbal în comuna Vama.

La faţa locului, poliţiştii au constatat că în timpul meciului, între doi jucători a izbucnit un conflict în urma căruia Gheorghe C. de 21 de ani din Vama, l-a lovit cu pumnul în faţă pe I.D. de 17 ani din Bixad.

Victima a fost transportată de către familie la spitalul din Baia Mare, iar agresorului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe/

Tot în cursul zilei de ieri,  la ora 17.40, poliţiştii Secţiei Rurale Satu Mare, au fost nevoiţi să intervină la un conflict izbucnit  la stadionul din Dorolţ.

În fapt, cu ocazia meciului de fotbal din localitate, numiţii Iuliu O. şi Imre O. de  35, respectiv 38 de ani, ambii din Dorolţ, l-au întâlnit pe Miklos F. de 42 de ani, cu care aveau un conflict mai vechi, iar pe fondul unor discuţii contradictorii, cei doi l-au lovit cu pumnii şi picioarele  la nivelul capului și feței pe Miklos F., provocându-i leziuni.

Victima a fost transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, în timp ce agresorii sunt cercetaţi pentru lovire şi alte violenţe.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 11, 2016. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.