DGASPC Satu Mare, partener în programul de formare din cadrul proiectului „Eu, Tu, Ea – Noi te reprezentăm!”

În 2006 – 2007, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare a participat la proiectul naţional „Drepturile copilului sunt lege!“, prin intermediul căruia s-a înfiinţat la nivel judeţean şi naţional „Consiliul copiilor“. La nivelul judeţului Satu Mare, coorodonatorul acestui Consiliu este Frantz Zsolt Istvan, care provine din sistemul judeţean de protecţie socială.

d0jpcÎn perioada 16-19 aprilie 2016, DGASPC Satu Mare a încheiat un parteneriat cu programul de formare din cadrul proiectului „Eu, Tu, Ea – Noi te reprezentăm!„ pentru tinerii cu vârste cuprinse între 17 – 26 de ani din sistemul de protecţie socială.

Astfel, Asociaţia „Desenăm Viitorul Tău“ în parteneriat cu asociaţiile: “Life Education for All“  şi “Federeii-Asociaţia Adulţilor din Casele de copii“ implementează aceste proiect, în perioada ianuarie – mai 2016, finanţat prin fondul pentru Inovare Civică, în judeţele: Cluj, Bucureşti-Ilfov, Bihor, Satu Mare şi Timiş. În cadrul acestui proiect, 150 de tineri, care se află în sistemul de protecţie socială vor beneficia de un program de formare, cu scopul de a le dezvolta abilitatea de a vorbi în public, de a-şi susţine punctul de vedere şi de a se autoprezenta în raport cu instituţiile statului. Cel mai important şi totodată inovator rezultat al proiectului va fi înfiinţarea Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi. Acesta, chiar dacă va avea un rol consultativ, va oferi posibilitatea tinerilor din sistemul de protecţie socială de a se organiza, de a deveni mai responsabili şi de a se implica în mod activ în problemele lor personale.

“Ne dorim ca noul Consiliu al Tinerilor Instituţionalizaţi să dezvolte şi un mecanism de monitorizare a activităţii Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copiilor, astfel încât legea să fie aplicată, iar drepturile copiilor respectate şi să contribuie ca un input real legat de necesităţile celor instituţionalizaţi. În acest fel, ei vor deveni şi cel mai important partener de dialog în mecanismele de consultare. Această autoreprezentare, chiar şi doar la nivel consultativ, cum permite legislaţia românească, este necesară deoarece aceşti tineri vor avea o voce şi un rol consultativ în politicile publice şi iniţiativele legislative care-i privesc”, spune Vişinel Bălan, managerul proiectului “Eu, Tu, Ea – Noi te reprezentăm!”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 20, 2016. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.