„Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, la instituțiile de cultură din Negrești-Oaș

Instituțiile de cultură din Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului, Casa Orășenească de Cultură și Biblioteca, au organizat pe parcursul săptămânii 18-22 aprilie activități tematice, ateliere de creație și târg de Paște, în cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

poza haioasaAu trecut pragul instituțiilor de cultură, numeroase grupuri de copii, proveniți atât de la școlile din localitate și din județ, cât și de la școli din alte zone ale țării: Maramureș, Bihor, Cluj, Hunedoara. Muzeul Ţării Oaşului a fost gazdă pentru un număr de aproximativ 1.500 de vizitatori, care s-au bucurat de participarea la atelierele de olărit, pictură și încondeiat ouă și au avut prilejul de a lua cu ei o parte din atmosfera muzeului satului oșenesc într-o foto-amintire.

IMG_8231Biblioteca a fost o destinație pentru peste 300 de elevi cărora li s-a oferit posibilitatea de a descoperi o lume a cărților și a poveștilor. Cei mici au fost provocați la o joacă interactivă, în încercarea de a reinterpreta poveștile favorite în stil propriu.

Joi, în cadrul proiectului „Hai cu noi!”, instituțiile de învățământ în parteneriat instituțiile de cultură negreștene, cu susținerea Primăriei și a Consiliului local Negrești-Oaș au organizat, în centrul orașului, un târg de Paște cu produse confecționate de copii în cadrul atelierelor de creație. Au participat, de asemenea, și creatori locali de artă populară.

pozaMulțumim tuturor celor care ne-au vizitat în această perioadă și au participat la activitățile special concepute pentru ei și anunțăm că, în continuare, instituțiile de cultură din Negrești-Oaș sunt deschise conform programului:

Muzeul Ţării Oaşului:

Luni – Vineri: 09:00 – 17:00

Sâmbătă:    09:00 – 14:00

Duminică:  09:00 – 17:00

Casa orășenească de cultură – biblioteca:

Luni – Vineri: 08:00 – 16:00

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 24, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.