Clubul Sportiv Karate Do B.F.K.S. din Carei, 6 medalii la Campionatul Național de Karate Shotokan

Campionatul Național de Karate Shotokan ESKU (European Shotokan Karate Union), organizat de Federația Română de Karate, afiliată la World Karate Federation, a fost găzduită sâmbătă și duminică (23-24 aprilie) de sala sporturilor din complexul Cheile Grădiștei Moeciu, la o altitudine de 1.300 de metri, unde peste 330 de sportivi de la 25 de cluburi au luptat pentru medaliile de campioni naționali.

Karate Do BFKSSportivii Bartincki Attila, Hagen Dávid și Maurer Alex, conduși de Bartincki Lajos, au reprezentat cu onoare Clubul Sportiv Karate Do B.F.K.S. din Carei, și au cucerit șase medalii: trei medalii de aur, o medalie de argint și două medalii de bronz.

La Kata (luptă imaginară cu adversari imaginari), două medalii de aur pentru Bartincki Attila, categoria U21, și categoria de seniori.

La Kumite (luptă cu adversar): medalie de aur pentru Bartincki Attila, U21 – 60 kg, medalie de argint pentru Maurer Alex, juniori +75 kg, medalie de bronz pentru Bartincki Attila, seniori – 61 kg și Hagen Dávid, cadeți – 57 kg.

Președintele și instructorul clubului careian, dr. Fazekas György, dorește să-i îndemne pe toți cei care doresc să practice acest sport să devină mult mai cumpătați, să învețe cum să-și mărească capacitatea de concentrare, să fie mai sănătoși, să vină la clubul sportiv Karate Do B.F.K.S. din Carei, marți și joi de la orele 17.00 în sala de sport din Centrul Social al Municipiului Carei, unde antrenamentele sunt gratuite. Mai bine zilnic, două ore de sport, decât două ore în fața calculatorului.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 24, 2016. Filed under Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.