Bătăi şi distrugeri în diferite zone ale judeţului, în perioada Sărbătorilor Pascale

Astfel, în data de 29.04.2016, poliţiştii Poliţiei oraş Livada au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţa 112 despre faptul că în cartierul de rromi a avut loc un scandal.

bataieDeplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că minorul F.V. de 15 ani din Livada, a fost agresat fizic, pe fondul consumului de alcool, fiind lovit cu un obiect contondent în zona capului de către Ciprian P. de 24 ani si Mihai P. de 35 ani, ambii din Livada.

Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, urmând ca cercetările să continue sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În prima zi de Paşti, în jurul orei 17:30, Florin C. din comuna Borleşti, a reclamat prin SNAU 112 faptul că a fost agresat fizic de către un consătean.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii Secţiei Rurale Valea Vinului au stabilit că reclamantul, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi şi al consumului de alcool, a fost lovit în zona spatelui cu un hârleţ de către Elemer B., tot din Borleşti.

După incident, agresorul a urmărit victima până în zona imobilului în care aceasta locuieşte, unde, cu aceeaşi unealtă agricolă, a provocat distrugeri la două autoturisme ale victimei, respectiv la unul i-a spart parbrizul iar la celălalt toate geamurile, cauzându-se un prejudiciu de aproximativ 2.200 lei.

În prezent cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”lovire sau alte violențe” şi ”distrugere”.

Tot în data de 01.05.2016, la ora 14.30, patrula de ordine și siguranță publică formată dintr-un poliţist din cadrul Secției Rurale Tășnad și un jandarm, au intervenit la apelul 112 al unui cetăţean din comuna Acâş, care reclama ca fratele său a fost agresat de mai multe persoane.

La faţa locului s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, numiţii Ioan B. de 54 de ani, Florica B. de 41 de ani şi minorul G.C. de 16 ani, toţi cu domiciliul în comuna Acâş, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste faţă şi corp lui Adrian C. de 25 ani, din aceeaşi comună.

Au fost acordate îngrijiri medicale de către lucrătorii Seriviciului de Ambulanţă Tășnad, care ulterior au transportat victima la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru investigaţii suplimentare.

Agresorii sunt cercetaţi penal pentru lovire sau alte violenţe.

În seara aceleiaşi zile, la ora 21.50, patrula de siguranţă publică din cadrul Biroului Ordine Publică Carei, a fost solicitată prin apel la SNAU 112 să intervină pentru aplanarea unui scandal la un bar situat pe Calea Armatei Romane.

La faţa locului s-a constatat faptul că între doi bărbaţi, clienţi ai localului a izbucnit un conflict spontan, astfel că Istvan V. de 30 ani din comuna Supur, i-a produs prin lovire leziuni la mână şi picior numitului Tibor K. de 38 ani din Carei.

În timpul altercaţiei victimei i-au fost distruşi ochelarii de vedere dar au fost provocate şi alte distrugeri asupra scaunelor şi scrumierelor de pe terasă, în dauna proprietarilor localului, în valoare aproximativă de 600 lei.

Împotriva agresorului se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 2, 2016. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.