La Satu Mare va avea loc miercuri simpozionul “Vasile Lucaciu, autorul intelectual al Memorandului”

Miercuri, 25 mai, începând cu ora 16.00 va avea loc amplasarea plăcii comemorative pe zidul casei cu nr. 29 de pe bulevardul Vasile Lucaciu care a apaținut familiei dr. Vasile Lucaciu, ocazie cu care se va organiza simpozionul “Vasile Lucaciu, autorul intelectual al Memorandului”.

AFIS SIMPOZIONData de 25 mai reprezintă ziua în care s-a dat sentința în procesul Memorandului de la Cluj, din anul 1894. În urma acelui process, dr. Vasile Lucaciu a primit cea mai mare condamnare, cinci ani de temniță grea.

Vasile Lucaciu este reprezentantul de frunte al românilor din Satu Mare. Profesor de religie, de limba și literatura română, Vasile Lucaciu pentru ideile sale a intrat în conflict cu autoritățile acelor vremuri. Pentru atitudinea sa a fost condamnat de mai multe ori. O parte din pedeapsă și-a ispășit-o în închisoarea din Satu Mare.

În perioada cât a locuit la Satu Mare a devenit proprietarul casei nr. 29 de pe actualul bulevard dr. Vasile Lucaciu. După plecarea sa din Satu Mare, în anul 1885, casa a fost vândută. După Marea Unire, dr. Vasile Lucaciu s-a reîntors la Satu Mare. Aici, în orașul nostru, a și încetat din viață, la 29 noiembrie 1922. La moartea sa s-a decretat doliu național.

La înmormântarea sa din ziua de 1 decembrie, au participat mari personalități, inclusiv primul ministru Ion I.C. Brătianu. După slujba de înmormântare, la care au participat preoți greco-catolici și ortodocși, convoiul mortuar a plecat spre Șișești, unde marele luptător pentru drepturile românilor a fost înmormântat alături de soție.

La câțiva ani de la moartea sa, orașul Satu Mare a cumpărat casa care i-a aparținut, cu intenția de a organiza un muzeu. Nu s-a reușit, însă în anul 1936, prin donații publice, sătmărenii au reușit să-i ridice o statuie care a fost amplasată în centrul orașului Satu Mare.

La eveniment sunt invitați profesori universitari, cercetători, profesori, oameni de cultură precum și toți sătmărenii iubitori de istorie.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 22, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

4 Responses to La Satu Mare va avea loc miercuri simpozionul “Vasile Lucaciu, autorul intelectual al Memorandului”

  1. De ce nimeni nu specifica faptul ca acolo functioneaza o gradinita? De ce nimeni nu spune ca sunt in pericol de a nu mai avea gradinita aproximativ 70 de copii? Asta pentru interesele cuiva…

  2. Copilul meu merge la gradinita Guliver, care isi are sediul pe V. Lucaciu 29. Sper sa aveti in vedere ca e mult mai important viitorul acestei tari, prin copiii pe care ii formam, decat inca un muzeu. Sper ca autoritatile locale sa aiba in vedere acest aspect.

  3. La adresa mentionata in acest moment functioneaza o gradinita cu multi copilasi, sper ca autoritatile sa tina seama de acest aspect important, dar marea intrebare este de ce se pune placa la aceasta adresa cand defapt placa memoriala a lui Vasile Lucaciu era pe Bulevardul Vasile Lucaciu dar nu la acest numar…oare dorim muzeul prin orice mijloc si nu tinem cont de adevar doar ca sa ne atingem scopul…?

  4. Placa memoriala a fost pe Imobilul situat la Nr.11 , exista si poze intr-un ziar din 2012 a Informatiaei zilei, cand domnul Adrian Stef promitea renovarea acesteia. Dupa renovare placa a disparut, iar acum casa este de vanzare.
    Nimeni nu stie cum s-a transformat nr. 11 in nr.29. Este foarte interesant…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.