Peste 600 de copii în vizită la pompieri, în cadrul “Săptămânii altfel” destinate grădiniţelor

Începând cu data de 23 mai a.c., până azi, peste 600 de preşcolari au fost primiţi în vizită la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Someș” Satu Mare, în cadrul programului “Săptămâna altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, destinat grădiniţelor.

DSC02039Copiii s-au arătat încântați de dotările autospecialelor pentru stingerea incendiilor, de accesoriile specifice utilizate pentru descarcerare, dar şi de ambulanţele SMURD.

DSC02044

DSC02046

DSC02048

DSC02115Totodată, pompierii şi paramedicii, în cadrul atelierelor de informare preventivă, pregătite în prealabil de salvatori, au urmărit să transmită vizitatorilor câteva noţiuni elementare de specialitate în vederea ridicării nivelului de conştientizare al tinerei generaţii cu privire la importanţa adoptării unui comportament corespunzător pentru fiecare situaţie de urgenţă care ar putea să o surprindă la un moment dat.

Pe parcursul vizitei, cei mici au fost cel mai mult impresionaţi de faptul că au putut vedea cum este stins un incendiu, dar mai ales că au fost lăsaţi să  folosească furtunul de refulare utilizat pentru stingerea incendiilor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 26, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.