Concursul Naţional de Referate şi Comunicări ale elevilor de liceu la Istorie şi Geografie – etapa judeţeană 2016

Etapa județeană a Concursului Naţional de Referate şi Comunicări ale elevilor de liceu, la disciplinele Istorie şi Geografie, s-a desfăşurat în data de 19 mai 2016, la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare.

olimpiadaLa disciplina Istorie, comunicările ştiinţifice însoţite de imagini video, planşe sau fond audio au fost structurate pe două secţiuni: Istoria Românilor şi Istoria Universală. Tematica lucrărilor a fost inspirată de împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. În urma prezentării lucrărilor realizate de către elevi pasionaţi de istorie s-au acordat următoarele premii:

Premiul I – Necşe Karina de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare, cu lucrarea „Biografii uitate din Primul Război Mondial: General Maior (r) Victor Popescu”, profesor coordonator Cherecheş Nicoleta;

Premiul I – Stanciu Andreea de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” Satu Mare, cu lucrarea „Activitatea diplomatică a lui Vasile Lucaciu în timpul Primului Război Mondial”, profesor coordonator Silaghi Gabriela;

Premiul II – Peter Greta de la Colegiul Naţional „Ioan Slavici” Satu Mare, cu lucrarea „Presa sătmăreană despre intrarea României în Primul Război Mondial”, profesor coordonator David Radu;

Premiul III –  Şter Bogdan de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” Satu Mare, cu lucrarea „Primul Război Mondial văzut prin ochii artistului plastic Aurel Popp”, profesor coordonator Silaghi Gabriela.

Elevii care au obţinut Premiul I vor reprezenta judeţul Satu Mare la etapa naţională a competiţiei, programată să se desfășoare la Galaţi, în perioada 19 – 22 iulie 2016.

La disciplina Geografie, în competiţie au fost prezentate comunicări ştiinţifice ale elevilor pe trei secţiuni: Geografie Umană, Geografia Mediului şi Geografie Fizică. Elevii calificaţi la etapa naţională a concursului, care se va desfăşura la Deva, în perioada 18 – 22 iulie 2016, sunt:

Deac Maria de la Colegiul Naţional „Ioan Slavici” Satu Mare, cu lucrarea „Structura şi mobilitatea populaţiei şcolare din Colegiul Naţional „Ioan Slavici”, profesor coordonator Piţig Nicoleta;

Pop Marian de la Liceul Teologic Ortodox „N. Steinhardt” Satu Mare, cu lucrarea „Grădina Romei într-o continuă schimbare peisagistică”, profesor coordonator Nemet Cristian;

Tărâţă Paul de la Liceul Teoretic Carei, cu lucrarea „Premise naturale ale individualizării Tinoavelor din Munţii Oaş”, profesor coordonator Menţiu Gabriela.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 2, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.