48 de agenţi de poliţie au depus jurământul de credinţă la sediul I.P.J. Satu Mare

Luni, 11 iulie 2016, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare a avut loc depunerea jurământului de credinţă de către cei 48 de agenţi de poliţie încadraţi din sursă externă.  

FOTOGRAFIE DE GRUP DEPUNERE JURAMANTLa această festivitate au participat comisarul şef de poliţie Vlad Florentin, desemnat şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, comisarul şef de poliţie Sugac Emilian, împuternicit adjunct al șefului IPJ, comisar şef de poliţie Vescan Camelia, şeful Serviciului Resurse Umane, precum şi şefi de servicii şi secţii rurale din cadrul inspectoratului. Din partea Instituţiei Prefectului a fost prezent subprefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas.

Evenimentul a început cu intonarea imnului naţional al României urmat de depunerea jurământului de credinţă de către agenţii de poliţie.

Comisarul şef de poliţie Vlad Florentin a dat citire mesajului inspectorului general al Poliţiei Române, urându-le noilor polițiști, în numele său personal, multă putere de muncă şi cât mai multe satisfacţii în frumoasă profesie pe care şi-au ales-o.

De asemenea, cei prezenţi au adresat cuvinte de felicitare pentru noii poliţişti, urându-le să se bucure de linişte şi de încredere, de roadele muncii lor, dar şi de sentimentul de siguranţă pe care îl vor vedea în ochii semenilor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 11, 2016. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.