În perioada 14-16 iulie, orașul Negrești-Oaș este gazda conferinței naționale a asociațiilor de proprietari

Sub deviza “Parteneri pentru dezvoltare durabilă!”, Liga Asociaţiilor de Proprietari Negreşti-Oaş, în colaborare cu Liga Naţională a Asociaţiilor de Proprietari Habitat, cu prijinul deosebit al Primăriei Negreşti-Oaş organizează, în perioada 14-16 iulie, la Negreşti-Oaş, Conferinţa Naţională a Asociaţiilor de Proprietari.

negresti-oasÎn cadrul evenimentului vor fi dezbătute subiecte legate de îmbunătăţirea cadrului legal ce guvernează organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, dar şi cadrul legal în domeniul serviciilor publice şi a eficienţei energice. De asemenea, vor avea loc discuţii despre situaţia programelor naţionale în domeniul locuinţelor (reabilitare termică, consolidare, strategii), dar şi dezbateri cu privire la contorizarea individuală, repartizarea de costuri / facturare şi contrafacturare individuală – apă rece, apă caldă, apă menajeră, căldură şi gaze naturale.

La eveniment vor fi prezenţi reprezentaţi ai IUT, ai primului-ministru, ai Ministerului Muncii, ai Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic, dar şi membri şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din 32 de localităţi din ţară. Vor participa, de asemenea, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din judeţul Satu Mare, ai furnizorilor de utilităţi din municipiul Satu Mare şi judeţ.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 14, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.