Un pieton, o pasageră şi un biciclist au fost victime ale accidentelor rutiere produse în judeţ

accident_noapteaÎn data de 24 iulie a.c., în jurul orelor  06.40, pe strada Careiului din municipiul Satu Mare a avut loc un accident rutier. Astfel, F.J. de 39 ani, din Satu Mare, conducând autoutilitara marca Man, a accidentat grav un bărbat în vârstă de 58 ani, care, în calitate de pieton se deplasa neregulamentar pe carosabil. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, atât victimei, cât şi conducătorului auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Cercetările continuă.

Ieri, în jurul orelor 13.56, D. G., de 54 ani din Santău, în timp ce conducea imprudent un autoturism Peugeot în localitatea Supuru de Sus, a pierdut controlul asupra volanului intrând in coliziune cu un cap de pod aflat in partea dreapta a direcției de mers. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a soţiei conducătorului auto, în vârstă de 56 ani, pasageră în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal.

De asemenea, pe strada Gheorghe Barițiu din Satu Mare, în jurul orelor 18-00, a avut loc un accident rutier în urma caruia un biciclist în vârstă de 71 ani a fost rănit grav. Conducătorul autoutilitarei marca Man, L. I. de 44 ani, din Peleș, a accidentat grav un bărbat  în vârstă de 71 ani, din Satu Mare, care, circulând pe bicicleta, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ la conducătorul auto, iar la biciclist a indicat o valoare de 0,49 mg-l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 26, 2016. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.