Acțiuni organizate de APM Satu Mare pentru marcarea Săptămânii Mobilităţii Europene

Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Satu Mare, Primăria Odoreu, Asociaţia Nomad Caiac Satu Mare şi Liceul de Artă Aurel Popp Satu Mare vor organiza în cursul lunii septembrie mai multe evenimente în vederea marcării evenimentului ecologic ”16 – 22 Septembrie – Săptămâna Mobilităţii Europene”. Detalii au oferit conferință de presă Elisabeta Bekessy, directorul executiv al A.P.M Satu Mare și Ionuț Stancovici, organizator al competiției de caiac pe Someș.

dsc04256În perioada 16 – 22 septembrie 2016, sub deviza „Mobilitate inteligentă. Economie puternică”, se desfăşoară a XV-a ediţie a „Săptămânii mobilităţii europene”. Aceasta îşi are originea în iniţiativa „În oraşe, fără maşini” din Franţa anului 1998. De atunci, aproape 2.000 de oraşe europene şi peste 100 de milioane de cetăţeni s-au alăturat acestei acţiuni, ceea ce a făcut ca mişcarea să se transforme în „Săptămâna mobilităţii europene”.

În anul 2002, Comisia Europeană a preluat ideea şi a iniţiat „Săptămâna mobilităţii europene” cu scopul de a conştientiza publicul european în privinţa factorilor agresivi pentru mediu, primul dintre aceştia fiind traficul urban.

Cei mai mulţi cetăţeni ai Uniunii trăiesc în oraşe şi peste 85% din produsul intern brut al Uniunii Europene este generat de mediul urban, acesta fiind motorul economiei europene. O mobilitate urbană sustenabilă – care să permită oamenilor şi bunurilor să circule liber, în siguranţă, cu protejarea mediului înconjurător – este crucială pentru calitatea vieţii noastre şi pentru sănătatea economiei.

În această săptămână, cetăţenii întregului continent sunt invitaţi să participe la manifestări care să promoveze modalităţile de transport nepoluante sau mijloacele de transport în comun, cu scopul conştientizării asupra impactului negativ pe care îl are traficul auto asupra mediului înconjurător şi a sănătăţii umane.

În acset an, APM Satu Mare în parteneriat cu Primăria Satu Mare, Primăria Odoreu şi Asociaţia Nomad Caiac Satu Mare, organizează următoarele acţiuni dedicate acestui eveniment ecologic: Concurs internaţional de slalom pe râul Someş, organizat de Asociaţia Nomad Caiac Satu Mare cu sprijinul primăriei Satu Mare şi APM Satu Mare. Participă reprezentanţi din Ungaria, Austria, Ucraina şi România

image001Concursul va avea loc în zilele de 10-11 septembrie 2016, începând cu ora 14.00, la cap pod Decebal. Cei interesaţi vor avea posibilitatea de a practica acest sport în data de 11 septembrie pentru care asociaţia pune la dispoziţia sătmărenilor un număr de 15 caiace.

Va avea loc și o deplasare cu bicicletele pe traseul: cap pod Decebal – DN19 – DN 19F – Mărtineşti, organizată de APM în parteneriat cu Primăria Satu Mare, Primăria Odoreu şi Asociaţia Nomad Caiac Satu Mare. Vor participa oficialităţi, cetăţenii din Satu Mare şi Odoreu şi reprezentanţii instituţiilor organizatoare.

În urma sosirii la Mărtineşti pe amplasamentul viitoarei zone de picnic a comunei Odoreu, marcarea evenimentului ecologic prin alocuţiuni rostite de oficilităţi urmat de discuţii libere şi participarea la  o masă câmpenească oferită de Primăria Odoreu.

În 26 septembrie de la 10.30 va avea loc un concurs de desene în contextual devizei evenimentului ecologic cu participarea elevilor de la Liceul de Artă Aurel Popp Satu Mare.

În 24 septembrie, de la ora 11.00, va avea loc premierea câştigătorilor concursului ”Cel mai tare la reciclare,, materializat prin desemnarea Colectorului anului, Școlii anului şi localității anului, urmat de lansarea pe Someş a celor șase mijloace de transport alternativ realizat din PET-uri de către şcolile câştigătoare a concursului: Liceul de Artă Aurel Popp Satu Mare,Liceul Constantin Brâncuşi  Satu Mare, Şcoala Gimnazială nr. 3 Carei, Şcoala Gimnazială Avram Iancu Satu Mare, Colegiul Naţional Ioan Slavici Satu Mare, Şcoala Gimnazială Valea Vinului, alături de cele 20 de caiace asigurate de Asociaţia Nomad Caiac Satu Mare

În aceeași zi, de la ora 12.00, Asociaţia Nomad Caiac Satu Mare va oferi celor interesați posibilitatea deplasării cu cele 20 de caiace pe Someş pe traseul Mărtineşti – Strand vechi Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 8, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.