Duminica viitoare la Medişa are loc o nouă ediţie a spectacolului „Io-s fecior din Medișa”

Consiliul Local și Primăria comunei Viile Satu Mare, alături de ATC organizează spectacolul folcloric ”Io-s fecior din Medișa”. Evenimentul a ajuns la cea de-a V-a ediție și vă invită și de această dată să vă bucurați de un program pregătit cu multă atenție.

afis-medisa-2016Vor urca pe scenă pentru a delecta auditoriul: Vlad Crasnai, Ansamblul Ceatăra, Lucia Pop Borlean, Ana Holdiș Pop, Petrică Mureșan, Andrada Bârsăuan, Raul Nistor, Ionuț Toroc și Dănțăușii din Cuța și Soconzel.

”Io-s fecior din Medișa” va avea loc duminică, 18 septembrie 2016 la Căminul Cultural din localitatea Medișa, începând cu ora 12.30. Sponsorii evenimentului sunt Autonova SA, BuenoLact SRL, Greierașul SRL și Legume Fructe SRL din Viile Satu Mare.

”Este foarte important ca tinerii să nu își uite rădăcinile. Eu mă bucur ori de câte ori mă întorc în sat la bunica mea, aducându-mi aminte de cea mai frumoasă perioadă din viața mea, copilăria și consider că fiecare copil, indiferent de vârsta lui, trebuie să își aducă aportul în comunitatea care l-a format. Mai mult, este dator să transmită generațiilor următoare obiceiurile, tradițiile, istoria zonei și a oamenilor din comunitatea sa”, a declarat Vlad Crasnai, inițiator al spectacolului.

Organizatorii spectacolului vă invită să participați duminică, 18 septembrie, în număr cât de mare la spectacolul folcloric ”Io-s fecior din Medișa”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 12, 2016. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.