Festivalul Regional de Teatru pentru elevi „Serile Teatrului Tânăr”, la Carei între 19-23 septembrie

În perioada 19 – 23 septembrie 2016, la Teatrul Municipal din Carei va avea loc prima ediție a Festivalului Regional de Teatru pentru elevi „Serile Teatrului Tânăr”. Timp de 5 zile, în fiecare după amiază, elevi de gimnaziu și liceu vor încerca să impresioneze publicul prin talentul și energia specifice vârstei. Vor fi prezentate spectacole de teatru în limbile română și maghiară de diverse genuri: comedie, dramă, tragicomedie, teatru absurd, teatru fizic și pantomimă.

afis-festivalteatru-final-pressLa această ediție vor participa opt trupe de teatru amator din județele Satu Mare, Sălaj și Bihor: Trupa de teatru „Berekenye” de la Liceul Tehnologic “Gheorghe Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei, „Trupa fără nume” de la Liceul Teoretic Carei, ARTTIS – Trupa „Iosif Ahmed” din Satu Mare, „Teatrul pentru copii” din Oradea, Trupa „Re-Open Theatre” din Beiuş, Trupa „Kristályszemek” din Satu Mare, Trupa „Dömdödöm” din Carei și Trupa „M.E.E.M.” din Carei.

Evenimentul este organizat de Direcția de Cultură a Municipiului Carei, Centrul Cultural Carei. Partener: Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” Carei.

Prețul unui bilet este de 5 lei pe zi sau se pot face abonamente de 20 de lei, având astfel acces la toate spectacolele din cadrul festivalului. Informații la telefon: 0261.865.006.

Vă prezentăm programul detaliat al festivalului:

LUNI, 19 septembrie 2016 – Sala Teatrului Municipal Carei

ora 17.00 – Deschiderea oficială

ora 18.15 – Trupa „Berekenye” de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti”(Cehu Silvaniei) – „Full of Hope/Plini de speranţă/Reménnyel teli”
Spectacol de pantomimă; Durata: 25 minute

ora 19.45 – Trupa „M.E.E.M.”(Carei) – „Cântăreaţa cheală”
Spectacol de teatru absurd în limba română, adaptare după Eugen Ionesco; Durata: 55 minute.

ora 21.00 – Sesiune de discuţii cu participanţii*

MARŢI, 20 septembrie 2016 – Sala Teatrului Municipal Carei

ora 17.00 – ARTTIS – Trupa „Iosif Ahmed”(Satu Mare) – „Gorila blondă”
Dramă în limba română, adaptare după Dumitru Solomon; Durata: 30 minute

ora 18.15 – „Trupa fără nume” (Liceul Teoretic Carei) – „Expresul de noapte”
Scenetă comică în limba română, adaptare după Slawomir Mrozek; Durata 20 minute.

ora 19.45 – Trupa „Dömdödöm” (Carei) – „Vacskamati négyszögletűje”
Adaptare în limba maghiară după romanul „A négyszögletű kerek erdő” de Lázár Ervin; Durata: 30 minute

MIERCURI, 21 septembrie 2016 – Sala Teatrului Municipal Carei

ora 17.00 – „Teatrul pentru copii” (Oradea) – „Visul unei nopţi de vară”
Comedie în limba română, adaptare după William Shakespeare; Durata: 75 minute

ora 18.45 – „Trupa fără nume” (Liceul Teoretic Carei) – „Nervi”
Scenetă comică în limba română, adaptare după Ion Băieşu; Durata: 20 minute

ora 19.45 – Trupa „M.E.E.M.” (Carei) – „Oniric-ON”
Exerciţiu de teatru „fizic-visual”, nerecomandat tinerilor sub 15 ani; Durata: 45 minute.

JOI, 22 septembrie 2016 – Sala Teatrului Municipal Carei

ora 17.00 – Trupa „Re-Open Theatre” (Beiuş) – „Micul prinţ”
Spectacol de teatru în limba română, adaptare după Antoine de Saint-Exupery; Durata: 60 minute

Ora 19.00 – Trupa „Dömdödöm”(Carei) – „A fülemile”
Comedie în limba maghiară cu inspiraţie din folclor, adaptare după poezia lui Arany János; Durata: 35 minute

VINERI, 23 septembrie 2016 – Sala Teatrului Municipal Carei

ora 17.00 – Trupa „Kristályszemek” (Satu Mare) – „Good Game Well Played!”
Tragicomedie în limba maghiară; Durata: 30 minute

ora 19.00 – Trupa „M.E.E.M.” (Carei) – „Visul unei nopţi de vară”
Comedie în limba română, adaptare după William Shakespeare; Durata: 45 minute.

* În fiecare seară, după ultimul spectacol, participanţii, dar şi publicul pot rămâne la o sesiune de discuţii, schimburi de impresii, păreri.

Organizatorii își rezervă dreptul de a face modificări în program.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 13, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.