Deţinătorii autovehiculelor abandonate din Satu Mare, somaţi să le ridice de pe domeniul public

În perioada 16-20 septembrie 2016, poliţiştii locali au identificat mai multe autovehicule care sunt abandonate în diverse locaţii din municipiul Satu Mare (exemplu: str. Târnavei, str. Jiului, str. Amaţiului), fiind aplicate somaţii prin care se solicită deţinătorilor să le ridice de pe domeniul public în termen de 10 zile.

big_img_3134În conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1 din Legea nr. 421/2002, refuzul proprietarului sau al deţinătorului legal al vehiculului de a se conforma somaţiei este sancţionat cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei, fără posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă a procesului verbal de sancţionare contravenţională, vehiculul urmând a fi trecut în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, ridicat de pe domeniul public şi vândut sau predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor.

big_img_2892Pe această cale, Poliţia Locală atrage atenţia posesorilor de autovehicule care sunt abandonate pe domeniul public să le ridice în cel mai scurt timp.

Totodată, autovehiculele fără număr de înmatriculare sau alte marcaje oficiale (care să permită identificarea deţinătorului / proprietarului) vor fi considerate că nu au stăpân, fapt pentru care acestea vor trece de drept în proprietatea unităţii administrative-teritoriale după parcurgerea demersurilor legale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 26, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.