Biblioteca Județeană Satu Mare organizează și în acest an evenimentul intitulat „Nocturna bibliotecilor”

Biblioteca Județeană Satu Mare, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, Filiala Satu Mare, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Satu Mare, organizează vineri, 30 septembrie, cu începere de la ora 17.00, cea de-a VII-a ediție a evenimentului „Nocturna bibliotecilor”.

1-afis-nocturna-2016Ediția din acest an a proiectului cu caracter național, inițiat de ANBPR, se derulează sub genericul “Cărți care inspiră. Povestea de dincolo de cuvinte“ și depășește granițele României, reușind să-i reunească, și de această dată, alături de bibliotecarii din România, și pe cei din Republica Moldova.

Pentru acest eveniment, Biblioteca Județeană Satu Mare își va deschide porțile la ora 17.00, pentru a primi oaspeți și vizitatori cu evenimente speciale, activități culturale, artistice și recreative pe timp de noapte, până în jurul orei 23.00.

Programul Nocturnei Bibliotecii Județene Satu Mare cuprinde activități diverse, destinate tuturor categoriilor de public. Astfel, la ora 17.00, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, urmată de activitatea „Start de IMPACT” cu Colegiul Naţional „Doamna Stanca”.

La ora 17.30, este programat să se desfășoare vernisajul expoziţiei de picturi realizate în cadrul cercului „Prichindelul artist”, sub auspiciile Bibliotecii Comunale Crucişor, rod al unui proiect inițiat de bibliotecarul Dan Marius Cosma, susținut de Consiliul local al comunei Crucișor.

Momentul va fi urmat de prezentarea recentelor apariţii revuistice sătmărene „Sugárút”, „Mărturii culturale” şi „Cronograf”. Reprezentanții publicațiilor culturale sătmărene își vor face cunoscute iniţiativele, proiectele și perspectivele, într-un dialog direct cu participanții la eveniment.

Programul va continua cu momente de „Convorbiri nocturne”, la care sunt invitați să participe membrii Cenaclului „Cronograf” (ora 18.00), convorbiri urmate de activitatea „În prim plan: tinere talente sătmărene”, cu participarea membrilor Cenaclului „Alfazet”.

În paralel cu aceaste evenimente, bibliotecarii sătmăreni vor organiza în intervalul orar 18.00-20.00, în Sala Multimedia și în holul situat la etajul clădirii, activități destinate copiilor, precum ateliere creative şi de lectură, jocuri interactive pentru copii și Competiția de șah „Jocul minții”, derulată în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Satu Mare.

La ora 19.00, sub genericul „Raftul de istorie şi memorie locală”, va fi organizat evenimentul de lansare a Monografiei satului Gelu, recent apărută sub semnătura preotului Viorel Paşca, în prezența autorului și a invitaților săi.

Activitatea „BiblioPortativ”, programată să se desfășoare în intervalul orar 19.30-20.30, va reuni alte tinere talente sătmărene și va aduce în scenă un minirecital de arii şi lied-uri, în interpretarea sopranelor Rebecca-Astrid Mitraşca şi Valentina Puşcaş, acompaniate de prof. Balasko Balazs, și un minirecital de muzică uşoară, în interpretarea Luizei Molnar, elevă la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil”.

În jurul orei 20.30, vor fi reluate „Convorbirile nocturne”, de această dată invitați fiind membrii Cenaclului „Afirmarea”.

Acordurile muzicii folk se vor face auzite prin vocea artistei Georgeta Govor, invitată în spațiul bibliotecii pentru a-și lansa albumul „Grai de cânt”, alături de prieteni, colaboratori și fani.

Nocturna va continua prin reluarea activității „BiblioPortativ”, care îi va aduce în scenă pe membrii grupului „Inedit”, sub bagheta profesorului Sorin Berindei.

Momentul de final, 22.30, va aparține muzicii populare, prin activitatea „Impresii din viaţă şi cărţi. La taifas cu interpreta Angela Munteanu”.

„Nocturna bibliotecilor, prin cele șase ediții care s-au derulat până acum, s-a dovedit a fi un proiect ce reunește în jurul instituțiilor bibliotecare și în jurul bibliotecarilor, activități dintre cele mai interesante, încercând să antrneze autoritățile care finanțează biblioteca, instituții partenere, oameni de cultură, scriitori, artiști locali și publicul larg, deopotrivă. Sperăm ca și ediția din acest an să fie una reușită, fapt pentru care îi invităm pe sătmăreni să participe în număr cât mai mare și să se implice activ în viața culturală a comunității prin intermediul evenimentelor organizate de instituția noastră”, a declarat Lacrima Istrăuan, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 28, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to Biblioteca Județeană Satu Mare organizează și în acest an evenimentul intitulat „Nocturna bibliotecilor”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.